Casă cuprinsă de flăcări în Dămăcușeni
Un incendiu violent a avut loc sâmbătă la Dămăcușeni. Flăcările au cuprins o casă și s-au extins și la gospodăria vecină. Focul a distrus bunuri din casă, 300 mp de acoperiș, două tone de cereale, 15 tone fân, unelte agricole. La casa alăturată s-au distrus 15 mp de ștablon. Pentru stingerea incendiului au intervenit echipaje de pompieri de la Târgu Lăpuș, Baia Mare, Băiuț, Copalnic Mănăștur și SVSU Lăpuș. Cauza probabilă a incendiului e un scurtcircuit.














