Festivalul Național Concurs de Muzică Folk „Floare de Colț” revine la Sighetu Marmației în 15-16 august - 5 ore în urmă
Au început înscrierile la masteratul de Etnoturism din Baia Mare; Candidații se pot înscrie până pe 27 iulie - 5 ore în urmă
Urs semnalat în Săliștea de Sus - 6 ore în urmă
Expoziția de pictură „Între semn și culoare”, semnată de Ileana Ioana Moldovan, se vernisează la Muzeul Satului Baia Mare - 8 ore în urmă
Zi de poveste la Muzeul Satului Baia Mare: Copiii au creat brățări și coliere croșetate - 8 ore în urmă
„Lupul Daco Spartan” revine la Breb: Ultimele locuri disponibile pentru aventura cu obstacole dedicată întregii familii - 8 ore în urmă
Floarea de colț a înflorit în Parcul Național Munții Rodnei - 9 ore în urmă
Lucacista Ariana Brăilescu, premiată la Concursul Național de Comunicări Științifice ale Elevilor de Liceu la Geografie - 9 ore în urmă
O minune născută în Maramureș: Părintele Irineu Bârle și fiul său de suflet, Moise, primul avocat african din județ - 10 ore în urmă
Mesajul Preasfințitului Părinte Iustin cu prilejul aniversării zilei de naștere a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României - 10 ore în urmă
Dialoguri literare cu scriitoarea Ioana Nicolaie – Despre frumusețea literaturii
Literatura își face loc din ce în ce mai mult în inimile tinerilor. Fie că e vorba de proză sau de poezie, atât lecturarea cât și crearea acestora au devenit unele dintre preocupările de bază ale adolescenților pasionați de lumea literară.
Cu acest prilej, Colegiul Național „Vasile Lucaciu” din Baia Mare va găzdui o conferință care aduce în prim plan frumusețea literaturii, având-o ca invitată pe Ioana Nicolaie, poetă, prozatoare, profesoară de literatură și jurnalistă. Evenimentul cu intrare liberă va avea loc pe 18 februarie, începând cu ora 18:00. De asemenea, conferința va mai avea loc și pe 19 februarie la Școala Profesională Poienile de sub Munte, de la ora 11:00 și la Școala Gimnazială cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice din Sighetu Marmației, de la ora 16:00. Organizatorul acestei conferințe este prof. dr. Bout Odarca, președinta „Rotary Sighetu Marmației Voievodal”, iar coordonator și moderator este prof. dr. Adrian Sabău, inspector școlar pentru Limba și Literatura Română.
Ioana Nicolaie a câștigat numeroase premii literare. A publicat șase romane, cinci volume de versuri și unsprezece cărți pentru copii. Romanul „Cartea Reghinei” a fost, în 2020, laureat al premiilor Radio România Cultural, Observator Lyceum, Premiul Național de Proză Iași și Premiul Agenția de Carte. Printre cele mai recente romane ale sale se numără: „Tot înainte” (2021), „Miezul inimii” (2022) și „Drumul spre Soare-Răsare” (2024). Cele cinci volume de versuri ale autoarei au atras, de asemenea, atenția juriilor literare, unele fiind recompensate cu premii, altele fiind traduse în germană, bulgară și suedeză. A fost inclusă în 36 de volume colective românești și în numeroase reviste și antologii străine.

Larisa Viragh















