Debut cu stângul în Divizia A1 pentru voleibaliștii de la Știința Explorări
Fără Matthew Callaway și Robert Țuțea, voleibaliștii de la Știința Explorări Baia Mare au debutat sâmbătă după-amiază în Divizia A1, în deplasare la SCMU Craiova. Cele două echipe se întâlniseră și cu o săptămână în urmă în cadrul unui turneu amical, la Zalău. Atunci oltenii au câștigat cu 3-1. De data aceasta, pe teren propriu, Craiova s-a impus categoric.
SCMU Craiova – Știința Explorări: 3-0 (21, 16, 22)
Marius Botea a fost obligat să folosească o formulă de echipă incompletă. În aceste condiții meciul a fost dominat de craioveni, care s-au impus fără probleme. Băimărenii au început bine și au condus până dincolo de jumătatea primului set, apoi gazdele au revenit și s-au impus cu 25-21. Setul secund a fost fără istoric, oltenii având chiar 10 puncte avans. Setul 3 a fost ceva mai disputat, însă doar în prima sa parte. Știința joacă primul meci al sezonului în fața propriilor suporteri în etapa a 2-a, sâmbătă, 19 octombrie.
Știința Explorări: Răileanu, David 11p, Aldea 3p (un as), Butnaru 4p (un as), Iftime 10p (2 ași), Crișan 4p (un as), Harmash (libero). A mai jucat: S. Dragomir 3p ● Antrenori: Marius Botea și Sorin Pop.
Rafael HEKMAN















1 Comentariu în această postare
RIO
Sa mi spuna cineva ce rost are aceasta echipa.