A fost instalat un nou preot în Parohia Satu Nou de Sus - 4 ore în urmă
S-a sărbătorit hramul Mănăstirii Baia Borșa - 8 ore în urmă
Amintirile care se întorc doar seara - 10 ore în urmă
„Muzica este stilul meu de viață” – Adina Dunca, un munte de talent confirmat de premii excepționale - 11 ore în urmă
7 decembrie – ziua în care România a pierdut moștenirea lui Brâncuși - 12 ore în urmă
Concertul solemn de colinde „Domnul pe Pământ”, de la Catedrala Episcopală din Baia Mare, ajunge la cea de-a XXI-a ediție - 12 ore în urmă
Rezultate foarte bune pentru CSM Baia Mare la Cupa României Fitness Challenge – cadeți - 13 ore în urmă
Inițiativă rară a Penitenciarului Baia Mare – deținuți la masă cu familiile lor, în afara unității - 13 ore în urmă
Un eveniment de rezonanță internațională la Academia Română, Filiala Cluj-Napoca - 14 ore în urmă
Viktor Orbán se pregătește pentru „lumea de după război” - 16 ore în urmă
Ce n-a putut acasă, Minerul a reușit în deplasare: prima victorie a sezonului
Cu două egaluri și o înfrângere, Minerul Baia Mare s-a deplasat la Dej decisă să aducă prima victorie din campionat, în etapa a 4-a a Ligii a 3-a, în confruntarea cu FC Unirea din localitate. În perioada de pregătire băimărenii au reușit două victorii împotriva dejenilor.
FC Unirea Dej – Minerul Baia Mare: 0-1 (0-1)
Pentru băimăreni o primă victorie în sezon era esențială, atât pentru menținerea în cursa promovării, cât și pentru moralul echipei. Dorin Toma a aliniat o garnitură destul de mult modificată, încercând să revitalizeze un 11 cu multe valori individuale care până la ora meciului nu au prea reușit să arate ca o echipă. Minerul a început bine și în minutul 10 Krisztian Szekely a marcat oportunist (0-1), în urma unei învălmășeli în fața porții adverse. S-a mai trecut odată pe lângă gol, după o altă fază confuză încheiată cu o minge căzută pe bară.
În minutul 30 ambulanța a pătruns pe teren după un fault dur asupra lui Lemac, lovit puternic în cap. Din fericire, acesta a putut să revină în joc. În partea a doua băimărenii domină ușor și ratează alte 2-3 ocazii de a majora. Toma face toate schimbările, fără ca scorul să se mai modifice însă până la final.
La meci au fost prezenți și patru membri ai galeriei Commando Bulldogs (foto stânga), grupare care a revenit alături de echipă, după ce în returul sezonului trecut a boicotat meciurile jucate după înfrângerea în fața rivalilor de la ACS Fotbal Comuna Recea.
Minerul acumulează 5 puncte și revine etapa viitoare pe teren propriu, când va înfrunta pe ACS Industria Gâlda. Meciul se joacă sâmbătă 21 septembrie, de la ora 17.00.
Rafael HEKMAN
Foto: Commando Bulldogs






