Elevii de la Școala Gimnazială Nr. 9 Borșa, implicați în activitățile de înfrumusețare a școlii - 18 minute în urmă
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Scena examenelor – un thriller emoțional în viețile adolescenților - 25 minute în urmă
Autoarea Lucia Ileana Pop vă invită la lansarea volumului de povești și povestiri pentru copii intitulat „Povestea celor două nuci prietene” - 2 ore în urmă
Derby pe Arena Zimbrilor: CSM Știința – Steaua - 2 ore în urmă
La Șomcuta Mare va avea loc a V-a ediție a Festivalului „Dor de satul de-altădată” - 2 ore în urmă
Violonistul francez David Grimal aduce pe scena băimăreană vibrațiile muzicii clasice, în luna mai - 3 ore în urmă
Simțul Realității (foileton 2) - 3 ore în urmă
Lucrări reluate la podul de peste Tisa. Traficul rutier prin PTF Sighet, restricționat - 3 ore în urmă
Trageri cu muniție de război ale polițiștilor de frontieră din cadrul ITPF Sighet - 4 ore în urmă
Program complet pentru gravide la Spitalul Județean Baia Mare - 6 ore în urmă
Decizii de ultimă oră la Minaur: Adi Popovici e și manager sportiv, nu doar președinte al CA
Pentru moment se pare că s-au liniștit puțin apele la CS Minaur Baia Mare. Demisia, pentru mulți surprinzătoare, a directorului Ionuț Marta, a dus la lansarea unor propuneri și ipoteze referitoare la viitorul clubului care nu s-au mai materializat. Anunțați inițial ca director și manager sportiv de primarul municipiului, Daniel Kotecz și Ioachim Făt au refuzat numirile pe aceste posturi. Unul dintre motive a fost probabil situația financiară actuală incertă, administrarea clubului în aceste condiții nefiind deloc una facilă.
În urma unei ședințe a Consiliului de Administrație (CA) al clubului, care a avut loc vineri, în prezența ordonatorului principal de credite al Primăriei, s-a decis ca postul de director interimar să fie preluat de Raluca Mureșan, cea care până acum a ocupat postul de director economic al clubului, iar postul de manager sportiv să îi revină lui Adi Popovici, care este totodată și președintele CA al CS Minaur Baia Mare. De asemenea s-a decis ca la conducerea tehnică a echipei masculine să rămână în continuare Raul Fotonea. Situația rămâne neschimbată și în ceea ce privește echipa feminină, precum și echipa de fotbal.
Eklemovic invocat ca o soluție, deși sîrbul nu mai vrea să audă de vreun proiect girat de administrația publică băimăreană
Surse neoficiale susțin că Ioachim Făt a renunțat doar temporar la funcția propusă, acesta plănuind ca după redresarea financiară a clubului, probabil la vară, să revină cu un proiect de amploare pentru revitalizarea handbalului masculin băimărean, în jurul unei echipe manageriale care să includă nume precum Valentin Ghionea și Nikola Eklemovic. Rămâne de văzut dacă vor exista și resursele financiare necesare unui astfel de proiect, acontarea serviciilor unui om de handbal precum cele ale sârbului nefiind deloc ieftină. De altfel, Eklemovic, cel față de care fostul club HCM încă are datorii financiare neachitate, a declarat în cerc restrâns, cu ocazia prezenței sale de acum doi ani la Vali Ghionea Handbal Camp, că nu dorește să se mai implice în niciun fel de proiect sportiv girat de administrația publică locală. Numele sau a mai apărut în discuție odată cu cel al lui Constantin Căliman, pentru președenția clubului, cu aproximativ un an în urmă.
Ionuț Marta ar putea fi numit reprezentant al Primăriei în CA al clubului
Surpriza cea mai mare vine însă în ceea ce îl privește pe demisionarul Ionuț Marta, cel de numele căruia se leagă reabilitarea încrederii suporterilor, sportivilor și a tuturor celorlați colaboratori sau furnizori, în handbalul băimărean, după dezastrul desființării HCM-ului, care a lăsat în urmă datorii cumulate de aproape 4 milioane de euro. Se pare că primarul municipiului își dorește ca acesta să fie numit ca reprezentant al Primăriei în CA al clubului, intenție cel puțin onorantă, dacă e să privim în urmă la istoricul zbuciumat al relațiilor dintre cei doi.
Cert e că, pentru moment, au fost luate câteva decizii rapide care dau posibilitatea continuării activității administrative și sportive a clubului. Legenda merge, deci, mai departe. Rămâne ca să meargă mai departe și o finanțare coerentă. Mai ales că tensiunea în rândul sportivilor generată de restanțelor salariale a atins cote alarmante.















