Program complet pentru gravide la Spitalul Județean Baia Mare - 2 ore în urmă
Junioarele 3 de la CS Marta debutează astăzi la turneul semifinal 1 - 2 ore în urmă
Prima ediție a Conferinței Medicilor Rotarieni, start la Baia Mare - 2 ore în urmă
„Țara celor 4 Țări” , inițiativă pentru promovarea tradițiilor din Maramureș - 3 ore în urmă
Micro-ferma „Mangalița din Deal”: o inițiativă deosebită a unei familii din Buzești - 3 ore în urmă
Știința Explorări continuă, în weekend, lupta pentru menținerea în Divizia A1 - 3 ore în urmă
Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” Baia Mare găzduiește Concursul Interjudețean de Matematică Aplicată în Economie „ECOMAT” - 3 ore în urmă
Magia dansului sportiv revine la Târgu Lăpuș: „IDance Academy Festival”, două zile de spectacol și energie - 3 ore în urmă
Băimăreanul Traian Rareș Tuș, implicat în cercetări de top la Institutul Max Planck pentru Fizica Plasmei - 3 ore în urmă
Izvorul Tămăduirii este prăznuit anual în prima vineri după Sfintele Paști - 4 ore în urmă
Egal cu cântec, după lansarea imnului Minaurului (GALERIE FOTO)
Meciul de tradiție dintre Minaur Baia Mare și Potaissa Turda s-a încheiat la egalitate vineri seara, în Sala Sporturilor „Lascăr Pană”. Confruntarea a început cu o oră întârziere din cauza faptului că partida de volei de la ora 16.00 s-a prelungit, fiind dusă până la set decisiv. În deschiderea meciului, CS Minaur a organizat prezentarea noului imn al echipei, compus de Călin Ionce (muzica) și Marcel Mache Mîrza (versuri), în interpretarea autorilor.
CS Minaur Baia Mare – ACS Potaisa Turda 28-28 (16-16)
Suporterii băimăreni veniți în număr foarte mare așteptau cu înfrigurare prestația… arbitrilor. Vechi cunoștințe, Radu Iliescu și Doru Manea nu s-au dezmințit, prestația lor fiind exact în maniera de care se temeau băimărenii. Din punct de vedere al jocului, Minaur s-a ridicat de data aceasta la înălțime, făcând mult mai puține greșeli și având cu adevărat atitudine. Întregul meci s-a desfășurat sub semnul echilibrului, Turda fiind însă mai tot timpul la conducere pe tabelă. Oaspeții au fost lăsați să joace dur, deseori peste limita regulamentară, dar nu au reușit să se desprindă la mai mult de trei goluri (8-11, min. 17), realizând pe alocuri combinații ofensive spectaculoase. Spre finalul reprizei, cu ajutorul paradelor lui Markelau, Minaur a revenit și a egalat (16-16).
Cu trei guri de tun veritabile (Cântec 6 goluri, Ghiță 6 și Pavel 5), turdenii au reușit după pauză să se desprindă din nou la două goluri, păstrându-și avantajul până spre jumătatea reprizei secunde (22-24, min. 46). Finalul a fost unul incandescent, Minaur preluând conducerea cu un gol (27-26), când mai erau 5 minute de joc și se afla în inferioritate numerică. La 27-27, Csepreghi nimerește bara de la 7 metri și Turda preia conducerea (28-27, min. 58.00). 30 de secunde… șutul lui Brajovic e citit de Irimuș și pare că meciul este pierdut. Horațiu Gal cere timeout, încercând să contracareze jocul de om la om al băimărenilor. Joc care în cele din urmă se dovedește a fi eficient, turdenii ratând ocazia de a se desprinde. Cu 5 secunde rămase din joc Căbuț se duce în viteză spre poartă și este faultat grosolan de Rotaru la jumătatea terenului. Sala ia foc la decizia arbitrilor de a dicta doar simplu fault. În cele din urmă, aceștia se răzgândesc și acordă aruncare de la 7 metri și cartonaș albastru pentru Rotaru. Popescu transformă în uralele sălii și meciul se încheie cu un egal pe care turdenii nu l-au meritat.
CS Minaur Baia Mare: portari – Țenghea, Markelau; jucători – Csepreghi (9 goluri, 3 din 7 m), Brajovic (5), Haiduc (5), Popescu (3 din 7m), Vujadinovic (2), Ștefan (2), Căbuț (1), Cristescu (1), Nagy, Makaria, Botea, Mureșan, Yuriy Pop, Szabo. Antrenor Raul Fotonea (principal), Alexandru Sabou (secund).
Rafael HEKMAN


















