Maramureșencele Sara Șunea și Carla Marchiș, în lotul României la Campionatul European de Șah pe Echipe pentru Tineret 2026 - 3 minute în urmă
Biserica din Tămășești a fost resfințită după ample lucrări de restaurare - 12 minute în urmă
Andreea Ghițiu a lansat un „Colaj din Maramureș”, proiect dedicat folclorului autentic și frumuseții Maramureșului Voievodal - 26 minute în urmă
Hramul Mănăstirii Petrova: Credincioșii sunt invitați la rugăciune de sărbătoarea Sfântului Pantelimon - 3 ore în urmă
Centenarul bisericii din Ilba, sărbătorit prin Sfânta Liturghie oficiată de PS Părinte Timotei Sătmăreanul - 3 ore în urmă
O localnică din comuna Giulești a împlinit un secol de viață - 3 ore în urmă
O săptămână de neuitat pentru elevii premiați ai Școlii Profesionale Fărcașa, în tabără la Cumpăna - 8 ore în urmă
Sighetu Marmației face un nou pas spre un oraș verde: 10 stații de încărcare pentru mașini electrice - 8 ore în urmă
Consultații optometrice gratuite la Tăuții Măgherăuș - 8 ore în urmă
Copii și tineri din Satu Nou de Sus, reuniți la Școala de vară „Împreună spre Hristos” - 9 ore în urmă
Minaur învinge Focșani-ul într-un final de infarct
Victorie grea cu un final de infarct, miercuri seara, în Sala Sporturilor „Lascăr Pană”. A trecut multă vreme de când suporterii băimăreni n-au mai avut ocazia să trăiască atât de intens un final de partidă pe teren propriu. Băimărenii au câștigat în ultimele secunde un meci pe care din nou l-au dominat categoric în prima repriză și pe care au fost la un pas să îl piardă.
CS Minaur Baia Mare – CSM Focșani: 25-24 (14-10)
Meciul a început cu multe ratări de ambele părți și o eliminare timpurie a lui Robert Nagy. Oaspeții au condus cu 1-3 (min. 6), Minaur egalând repede și cu aportul portarului Țenghea, care a făcut un nou meci excelent. De la 6-6 (min. 16), Minaur marchează de 5 ori consecutiv și duce scorul la 11-6 (min. 23), apoi păstrează diferența de 5 goluri până spre finalulreprizei, când focșănenii marchează ultimii și stabilesc scorul pauzei 14-10.
Avantaj confortabil, care în tot acest sezon s-a dovedit a fi periculos. Băieții lui Fotonea repetă istoria meciurilor din deplasare și permit focșănenilor să egaleze (17-17, min. 42). Mai mult, aceștia preiau conducerea și se mențin în permanență la un gol avans până în minutul 57 (23-24). În tot acest timp Fotonea joacă în sistem 7 la 6, fără portar pe faza de atac. Finalul e de poveste. Csepreghi își asumă responsabilitatea șutului, dar mingea trece razant peste și focșănenii au șansa de a se desprinde decisiv. Țenghea se opune cu un reflex de zile mari și plecăm pe faza a doua. Același Csepreghi îl găsește singur pe Nagy pe semicerc, dar acesta trimite pe lângă poartă.
Final de poveste
E minutul 58.04. Mingea la Focșani. Arbitrii partidei, care au avut o prestație mediocră, iau o decizie îndelung contestată de oaspeți. După ce fuseseră atenționați în nenumărate rânduri pentru repetate pătrunderi în teren și alte nereguli la bancă, oficialii focșăneni au primit o eliminare de 2 minute, mingea revenind băimărenilor. Minaur are nevoie de 2 goluri pentru victorie. Fotonea joacă cu 2 pivoți, se crează culoar pentru Csepreghi, care egalează (24-24). Sandu Iacob cere time out, care rămâne fără efect. Mai sunt 25 de secunde. Sala scandează așa cum numai la Baia Mare se știe. Ducem mingea pe succesiv la Tudor Marta, care marchează cu un sânge rece incredibil, printre picioarele portarului.
Victorie necesară și meritată, spectacol frumos, emoții până la final. Urmează 3 meciuri grele cu CSM București, Potaissa Turda și Dinamo București, apoi Cupa României, acasă cu Dunărea Călărași.
CS Minaur Baia Mare: Țenghea 12 intervenții, Apostu 2 – Csepreghi 10 goluri, Brajovic 5, Căbuț 4, Vujadinovic 3, Marta 1, Cristescu 1, Haiduc 1, Nagy, Yuriy Pop, Botea, Popescu, Ștefan, Szabo, Makaria. Antrenori: Raul Fotonea și Alexandru Sabou.
Rafael HEKMAN
Foto: Ovidiu Dragomir














