Maramureșencele Sara Șunea și Carla Marchiș, în lotul României la Campionatul European de Șah pe Echipe pentru Tineret 2026 - 3 ore în urmă
Biserica din Tămășești a fost resfințită după ample lucrări de restaurare - 3 ore în urmă
Andreea Ghițiu a lansat un „Colaj din Maramureș”, proiect dedicat folclorului autentic și frumuseții Maramureșului Voievodal - 3 ore în urmă
Hramul Mănăstirii Petrova: Credincioșii sunt invitați la rugăciune de sărbătoarea Sfântului Pantelimon - 6 ore în urmă
Centenarul bisericii din Ilba, sărbătorit prin Sfânta Liturghie oficiată de PS Părinte Timotei Sătmăreanul - 6 ore în urmă
O localnică din comuna Giulești a împlinit un secol de viață - 6 ore în urmă
O săptămână de neuitat pentru elevii premiați ai Școlii Profesionale Fărcașa, în tabără la Cumpăna - 11 ore în urmă
Sighetu Marmației face un nou pas spre un oraș verde: 10 stații de încărcare pentru mașini electrice - 11 ore în urmă
Consultații optometrice gratuite la Tăuții Măgherăuș - 11 ore în urmă
Copii și tineri din Satu Nou de Sus, reuniți la Școala de vară „Împreună spre Hristos” - 12 ore în urmă
FOTBAL. Minerul și Recea câștigă în deplasare și egalează la puncte liderul clasamentului
Rezultate oarecum neașteptate pentru echipele maramureșene, în etapa de azi din cadrul etapei a 8-a, din Liga a 3-a, seria 5 la fotbal, din perspectiva celor întâmplate în etapa anterioară.
CSM Avântul Reghin – Minerul Baia Mare: 0-2 (0-0)
Decis să spele păcatele remizei albe de pe teren propriu din ultima etapă, Dorin Toma a trimis în teren la Reghin o echipă ofensivă, fapt reflectat și în teren, băimărenii având mai multe faze de poartă decât gazdele. Feraru a ratat cea mai mare ocazie a primei reprize, când portarul advers a reușit să îi blocheze șutul din poziție unu la unu. Minerul a dominat și în repriza secundă, la pauză Toma suplimentând efectivul atacanților prin înlocuirea mijlocașului Denis Lihet cu tânărul Bogdan Boje. Primul gol a căzut în minutul 65: din lovitură liberă, Balmoș a centrat la Lupu, acesta a șutat din voleu, portarul celor de la Avântul a respins în bară șutul din voleu a lui Lupu, mingea e ricoșat cu noroc la Mihai Roșca, acesta trimițând cu capul sub transversală: 0-1. Minerul și-a asigurat victoria în minutul 81, printr-o reușită de generic a lui Valer Giurgiu, care a șutat în vinclul porții de la 20 de metri: 0-2. În minutele de prelungire băimărenii ar fi putut majora, însă șutul de la 30 de metri a lui Balmoș a nimerit bara transversală. Minaur face 18 puncte și egalează liderul AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, dar rămâne pe 3, datorită golaverajului mai slab.
AFK Csikszereda Miercurea Ciuc – ACS Fotbal Club Comuna Recea: 0-3 (0-3)
Marea surpriză a etapei a fost furnizată de derby-ul seriei, în care ACS Fotbal Comuna Recea a reușit să câștige în deplasare la scor de neprezentare î ața echipei de pe primul loc (vezi foto). Treziți de ”pumnii” înfrângerii la scor de la CFR Cluj 2, cei din Recea au jucat impecabil în prima repriză, deschizând scorul în minutul 16, prin Lang, care a trimis cu capul din apropiere, în urma unei erori defensive a gazdelor: 0-1. Asta după ce ciucanii rataseră două ocazii mari de gol în minutele 9 și 11, prin atacantul Györgyi. Lipsă de concentrare din nou în apărarea celor de la Csikszereda, Majzik pierde balonul în preajma careului și Rus profită, marcând pentru 0-2 (min. 23). În minutul 33, Sergiu Ciocan pune punctul pe „i”, înscriind ultimul gol al meciului. Recea face un excelent joc defensiv în partea a doua, scoțând o dată de pe linia porții, în ultimul minut de joc, după ce în două rânduri a fost salvată de bară.
Clasamentul rămâne neschimbat după această etapă, însă echipele de pe primele trei locuri au toate 18 puncte, lupta pentru promovare fiind relansată.
Rafael HEKMAN














