Maramureșencele Sara Șunea și Carla Marchiș, în lotul României la Campionatul European de Șah pe Echipe pentru Tineret 2026 - 9 ore în urmă
Biserica din Tămășești a fost resfințită după ample lucrări de restaurare - 9 ore în urmă
Andreea Ghițiu a lansat un „Colaj din Maramureș”, proiect dedicat folclorului autentic și frumuseții Maramureșului Voievodal - 10 ore în urmă
Hramul Mănăstirii Petrova: Credincioșii sunt invitați la rugăciune de sărbătoarea Sfântului Pantelimon - 12 ore în urmă
Centenarul bisericii din Ilba, sărbătorit prin Sfânta Liturghie oficiată de PS Părinte Timotei Sătmăreanul - 12 ore în urmă
O localnică din comuna Giulești a împlinit un secol de viață - 13 ore în urmă
O săptămână de neuitat pentru elevii premiați ai Școlii Profesionale Fărcașa, în tabără la Cumpăna - 17 ore în urmă
Sighetu Marmației face un nou pas spre un oraș verde: 10 stații de încărcare pentru mașini electrice - 17 ore în urmă
Consultații optometrice gratuite la Tăuții Măgherăuș - 18 ore în urmă
Copii și tineri din Satu Nou de Sus, reuniți la Școala de vară „Împreună spre Hristos” - 18 ore în urmă
Baia Mare Beach Handball Challenge, evenimentul verii în Centrul Vechi al Băii Mari (GALERIE FOTO)
Desfășurat sub sloganul „Aducem plaja de la mare la munte”, evenimentul Baia Mare Beach Handball Challenge (BMBHC 2018) este unicat în peisajul sportiv românesc. Pornit în 2016 cu scopul de a promova handbalul pe nisip, BMBHC a ajuns anul acesta la a 3-a ediție și a crescut în acești ani ca Făt Frumos, mutând la propriu plaja în Centrul Vechi al orașului. De la prima ediție, ce a durat două zile, s-a trecut în 2017 la 10 zile de competiții, handbalului pe plajă adăugându-i-se voleiul și fotbalul, toate meciurile desfășurându-se la nivel de amatori.
Etapă de Liga Campionilor în handbalul pe plajă
Inițiatorul proiectului este Tudor Marta, iar pentru 2018, Clubul Sportiv Marta – organizatorul competiției – a trecut la un nou nivel. În premieră în România, acesta a reușit să obțină acordul Federației Europene de Handbal pentru organizarea unei etape a Campionatului European Beach Handbal Tournament (EBT), echivalent în handbalul pe plajă cu Champions League pentru fotbal. La acest turneu și-au anunțat participarea loturile naționale, feminin și masculin, ale României și Ucrainei, dar și alte echipe din țară. Dealtfel, întreg evenimentul face parte din seria manifestărilor din cadrul Capitalei Tineretului 2018.
1200 mp de suprafață de joc pe două terenuri
Spre deosebiere de anii trecuți, de data aceasta se vor amplasa două suprafețe de joc. Desfășurarea de forțe e impresionantă: 1200 metri pătrați, 14 camioane și 280 de tone de nisip, tribună mobilă de 250 locuri, instalație de nocturnă, peste 300 de sportivi și 40 de voluntari, câteva mii de spectatori, zeci de ore de transmisiuni live ale meciurilor, concursuri cu premii, reprezentații de arte marțiale, kick boxing, aerobic, dans modern și de societate, kangoo jumps, majorete și gimnastică ritmică, motto show, drive test-uri auto, baloane de săpun, beach party cu DJ Ghiri și multe, multe alte atracții pentru toate vârstele. BMBHC 2018 este și un excelent magnet pentru turiști și un bun purtător de imagine pentru Baia Mare. Amplasarea terenului durează 3 zile, și a început cu montarea unei folii de protecție, peste care a fost descărcat nisipul fin, în strat de 25-30 cm, și a continuat cu fixarea porților și a terenului, a plaselor de protecție și a elementelor de marketing și imagine.
Patru turnee cu 120 de jocuri
Iubitorii de spectacol sportiv sunt așteptați în cele 10 zile să asiste la aproximativ 120 de meciuri, în cadrul a patru turnee, după următoriul program:
♦ Baia Mare Beach Handball Challenge 2018 – handbal pe plajă amatori: 6-8 iulie (orele 16.00-22.00)
♦ Baia Mare Beach Volley Challenghe 2018 – volei pe plajă amatori: 9-10 iulie (orele 12.00-23.00)
♦ Baia Mare Beach Soccer Challenge 2018 – fotbal pe plajă: 11-12 iulie (programul urmează a fi anunțat)
♦ EBT BMBHC 2018 – etapă de campionat european handbal pe plajă (programul urmează a fi anunțat)
Detaliile se actualizează în timp real pe site-ul evenimentului bmbeachhandball.com
La această ediție directmm.ro este părtașă la succesul echipei care a adus marea la munte, în calitate de partener media al evenimentului.
Alex FARA
Foto: facebook Baia Mare Beach Handball Challenge




















