Maramureșencele Sara Șunea și Carla Marchiș, în lotul României la Campionatul European de Șah pe Echipe pentru Tineret 2026 - 13 ore în urmă
Biserica din Tămășești a fost resfințită după ample lucrări de restaurare - 14 ore în urmă
Andreea Ghițiu a lansat un „Colaj din Maramureș”, proiect dedicat folclorului autentic și frumuseții Maramureșului Voievodal - 14 ore în urmă
Hramul Mănăstirii Petrova: Credincioșii sunt invitați la rugăciune de sărbătoarea Sfântului Pantelimon - 16 ore în urmă
Centenarul bisericii din Ilba, sărbătorit prin Sfânta Liturghie oficiată de PS Părinte Timotei Sătmăreanul - 17 ore în urmă
O localnică din comuna Giulești a împlinit un secol de viață - 17 ore în urmă
O săptămână de neuitat pentru elevii premiați ai Școlii Profesionale Fărcașa, în tabără la Cumpăna - în urmă
Sighetu Marmației face un nou pas spre un oraș verde: 10 stații de încărcare pentru mașini electrice - în urmă
Consultații optometrice gratuite la Tăuții Măgherăuș - în urmă
Copii și tineri din Satu Nou de Sus, reuniți la Școala de vară „Împreună spre Hristos” - în urmă
Minaur și-a aflat adversara cu care se bate pentru locurile 5-8
În weekend s-au desfășurat și ultimele două partide decisive pentru stabilirea semifinalistelor din Liga Zimbrilor la handbal masculin. Potaissa Turda și Steaua erau deja calificate, după ce învinseseră în doar două meciuri pe Dunărea Călărași, respectiv pe Minaur Baia Mare. Meciul 3, decisiv, a fost câștigat de Dinamo București, cu 31-28 în fața celor de la Dobrogea Sud, pe deoparte și de CSM București, cu 29-21 împotriva celor de la Poli Timișoara pe de altă parte.
Astfel, în careul de ași vor juca semifinalele Potaissa Turda (care duminică s-a calificat și în finala Cupei Challenge) – Dinamo și CSM București – Steaua. În această fază a doua a play-off-ului, învinsele vor juca pentru stabilirea locurilor 5-8, în același sistem cu 2 victorii din 3meciuri..
Minaur Baia Mare va întâlni în această fază pe Poli Timișoara, cea pe care a învins-o recent, pe teren propriu, în ultima etapă a sezonului regulat. Primul meci se joacă în Banat, miercuri după-amiază, de la ora 17.30. Partida va fi transmisă în direct pe TVR HD. Indiferent de rezultat, meciul doi se va juca duminică, 6 mai,în Baia Mare. Dacă nici una din echipe nu câștigă de două ori, atunci o a treia întâlnire decisivă va avea loc la Timișoara, în 10 mai. Câștigătoarea va întâlni în lupta pentru locul 5-6 învingătoarea dintre Dunărea Călărași și Dobrogea Sud.
Handbaliștii băimăreni efectuează un ultim antrenament marți dimineață, după care se vor deplasa la Timișoara. Abia înaintea plecării Raul Fotonea urmează să definitiveze lotul cu care se va juca la Timișoara, fiind sigură absența lui Yurii Pop și incertă introducerea în lot a lui Ragot și Căbuț. În schimb, este posibil să fie convocat în ultimă instanță tânărul Sergiu Makaria, de la echipa secundă.
Alex FARA














