Fostul președinte al României împlinește 87 de ani astăzi, 19 noiembrie, la numai două zile după aniversarea a trei decenii de la victoria sa electorală din 1996.
Există o coincidență de calendar în biografia lui Emil Constantinescu care merită mai multă atenție decât obișnuitele enumerări de funcții și distincții. La 19 noiembrie 1946, când împlinea șapte ani, în România aveau loc alegerile parlamentare falsificate de comuniști, un episod care avea să influențeze destinul țării pentru următoarele decenii. Exact cincizeci de ani mai târziu, cu numai două zile înainte de aniversarea sa, Emil Constantinescu câștiga alegerile prezidențiale din 17 noiembrie 1996, devenind protagonistul primei alternanțe democratice la putere după căderea comunismului. Între cele două momente se întinde o jumătate de secol de istorie românească, dar și povestea unui om care nu își imaginase, la începutul carierei, că va ajunge vreodată la conducerea statului.
S-a născut în 1939, la Tighina, în Basarabia, într-o familie care avea să cunoască foarte repede consecințele marilor schimbări politice. În vara anului 1940, când era încă un copil de câteva luni, familia a părăsit Basarabia în urma ocupației sovietice. A crescut apoi în România, iar drumul său profesional a început într-o direcție surprinzătoare pentru cineva cunoscut astăzi mai ales ca geolog și fost președinte. A absolvit Facultatea de Drept a Universității din București, în 1960, și a lucrat pentru scurt timp ca judecător stagiar la Pitești. A renunțat însă la cariera juridică și a devenit din nou student, de această dată la Facultatea de Geologie și Geografie, pe care a absolvit-o în 1966.
Această a doua alegere profesională avea să îi ocupe aproape trei decenii de viață. A studiat mineralogia și cristalografia, a cercetat structura mineralelor și a condus laboratoare universitare de analize termice și de difracție cu raze X. Mai puțin cunoscut este faptul că activitatea sa științifică include identificarea și descrierea unor minerale rare pe teritoriul României, cercetări privind formarea zăcămintelor și lucrări de specialitate dedicate resurselor minerale. În bibliografia sa se regăsesc tratate de mineralogie și studii publicate în reviste științifice internaționale. Este o latură a biografiei sale care a rămas în umbra activității politice, deși, înainte de a fi cunoscut de milioane de alegători, Constantinescu era deja un profesor universitar cu o carieră științifică solidă.
Intrarea sa în viața publică s-a produs într-un moment în care universitățile deveniseră mai mult decât instituții de învățământ. În primăvara anului 1990, în calitate de prorector al Universității din București, a aprobat deschiderea balconului Facultății de Geologie, transformat într-una dintre tribunele simbolice ale protestelor din Piața Universității. Avea să devină apoi rector al universității, iar în 1992 a candidat pentru prima dată la Președinția României, fără succes. Patru ani mai târziu, candidatul Convenției Democrate îl învingea pe Ion Iliescu cu peste șapte milioane de voturi, într-o atmosferă de speranță pe care mulți români și-o amintesc și astăzi.
O curiozitate electorală privește chiar Maramureșul. În primul tur al alegerilor din 1996, la Baia Mare, Emil Constantinescu nu s-a clasat pe primul loc, deși avea să câștige scrutinul național. Băimărenii i-au acordat 29,47% din voturi, în timp ce Petre Roman a obținut 31,40%, iar Ion Iliescu numai 16%. Este un detaliu interesant despre felul în care preferințele politice locale puteau diferi de rezultatele naționale.
Mandatul său prezidențial, desfășurat între 1996 și 2000, avea să fie însă mult mai dificil decât sugerase entuziasmul victoriei. România traversa o perioadă de restructurări economice dureroase, conflicte sociale și instabilitate guvernamentală, iar promisiunile schimbării se loveau de realități pe care noua putere nu reușea întotdeauna să le controleze. În acei ani, România a făcut totuși pași importanți în apropierea de instituțiile occidentale, iar în decembrie 1999, la Helsinki, Uniunea Europeană a decis deschiderea negocierilor de aderare cu țara noastră. În iulie 2000, Constantinescu a anunțat că nu va mai candida pentru un al doilea mandat, o decizie care a încheiat o experiență politică rămasă până astăzi subiect de interpretări și controverse.
La 87 de ani, Emil Constantinescu rămâne o personalitate greu de redus la bilanțul celor patru ani petrecuți la Cotroceni. A fost jurist, geolog, profesor, rector, participant la mișcarea civică anticomunistă și președinte într-una dintre cele mai complicate perioade ale României postdecembriste. A cunoscut atât entuziasmul unei victorii istorice, cât și dezamăgirea unei societăți care aștepta schimbări mai rapide decât le putea aduce politica.
Iar coincidența dintre ziua sa de naștere și alegerile din 19 noiembrie 1946, urmată peste cincizeci de ani de victoria din noiembrie 1996, oferă biografiei sale o perspectivă aparte. Într-o jumătate de secol, România a trecut de la confiscarea votului la posibilitatea schimbării pașnice a puterii, iar Emil Constantinescu a ajuns să reprezinte unul dintre momentele decisive ale acestei transformări. Indiferent de judecata asupra mandatului său, aceasta rămâne o parte a istoriei care nu poate fi ignorată.
Vasile Petrovan
Citește și:



