La 7 noiembrie 1920, Marta Iepure-Fabian punea bazele Reuniunii Femeilor Române „Regina Maria” din Baia Mare și împrejurimi
La 7 noiembrie 1920, Marta Iepure-Fabian punea bazele Reuniunii Femeilor Române „Regina Maria” din Baia Mare și împrejurimi, o organizație care avea să sprijine educația, familiile sărace, păstrarea tradițiilor și participarea femeilor la viața comunității într-o perioadă de profunde transformări istorice.
În toamna anului 1920, Baia Mare traversa una dintre cele mai importante perioade de transformare din istoria sa modernă. Primul Război Mondial se încheiase, Transilvania devenise parte a României, iar schimbările politice și administrative erau însoțite de dificultăți economice, probleme sociale și nevoia reorganizării instituțiilor de învățământ. Dincolo de evenimentele politice, comunitatea trebuia să găsească soluții pentru copiii rămași fără părinți, pentru familiile lipsite de mijloace materiale și pentru accesul la educație și cultură. În acest context, la 7 noiembrie 1920, cu prilejul unei adunări a Despărțământului ASTRA din Baia Mare și împrejurimi, lua ființă Reuniunea Femeilor Române „Regina Maria”, o organizație care avea să devină una dintre prezențele importante ale vieții culturale și sociale băimărene interbelice.
Inițiativa îi aparținea Martei Iepure-Fabian, o profesoară născută la 15 martie 1873 în Bârsana, într-o familie în care educația ocupa un loc central. Tatăl său, Nicolae Fabian, fusese învățător în localitate vreme de mai multe decenii, iar fiica avea să urmeze un parcurs intelectual remarcabil pentru posibilitățile pe care le oferea epoca. După studiile primare din satul natal și cele secundare de la Sighet, Marta Fabian și-a continuat pregătirea la Budapesta, unde a urmat Școala Normală și cursuri superioare de pedagogie, cu preocupări pentru geografie, istorie și lingvistică. Cercetările istorice consemnează și o lucrare a sa, intitulată „O excursie la minele de sare ale Coștiuiului”, apreciată în mediul universitar în care studia, un detaliu care arată că interesele tinerei profesoare depășeau cadrul obișnuit al pregătirii didactice.
Cariera și-a început-o la Beiuș, unde a predat și a condus instituții de învățământ pentru fete, implicându-se inclusiv în ocrotirea orfanilor de război. În 1919 s-a stabilit la Baia Mare, preluând conducerea unei școli de fete, funcție pe care avea să o exercite până la pensionarea din 1935. Venirea sa în oraș a coincis cu perioada în care învățământul era reorganizat, iar școlile deveneau nu numai locuri de instruire, ci și instituții prin care se construia noua viață culturală și civică.
La numai un an după sosirea sa, Marta Iepure-Fabian reușea să adune în jurul unui program comun femei din diferite medii ale societății băimărene. Potrivit unei cronologii istorice publicate de Teodor Ardelean, reuniunea a avut 10 membri fondatori, 16 membri pe viață, 82 de membri activi și 21 de membri ajutători. Printre personalitățile care i-au susținut activitatea s-au numărat Clara Maniu, Maria Baiulescu, Sanda Matei și Andrei Bârseanu, iar organizația a beneficiat de patronajul Reginei Maria. Legătura cu personalități importante ale vieții culturale și asociative românești arată că inițiativa băimăreană nu era una izolată, ci se înscria într-o mișcare mai amplă, care urmărea creșterea rolului femeilor în educație, asistență socială și viața publică.
Programul reuniunii pornea de la problemele concrete ale comunității. Sprijinirea văduvelor și orfanilor de război, ajutorarea copiilor săraci, organizarea unor activități educative și răspândirea culturii în rândul populației constituiau preocupări asumate încă de la întemeiere. În primii doi ani de activitate, organizația a oferit daruri și ajutoare pentru aproape 300 de copii săraci, a distribuit alimente, îmbrăcăminte și lemne de foc familiilor aflate în dificultate și a sprijinit bolnavi internați în spitalele orașului. Aceste acțiuni erau susținute prin donații, serate, contribuții individuale și colaborări cu instituții sau întreprinderi locale, inclusiv din sectorul minier.
Dincolo de ajutoarele materiale, reuniunea a inițiat proiecte culturale cu efecte de durată. Unul dintre cele mai interesante a fost înființarea, în 1922, a unei biblioteci concepute pentru categorii diferite de cititori. Documentele epocii arată că organizatoarele doreau să pună la dispoziția publicului nu doar literatură, ci și lucrări folositoare minerilor și meseriașilor. Era o concepție asupra lecturii care depășea divertismentul și recunoștea rolul cărții în pregătirea profesională, în educația adulților și în dezvoltarea comunității. Biblioteca a întâmpinat dificultăți legate de lipsa unui spațiu adecvat, însă fondul de carte a fost îmbogățit treptat prin donații și prin sumele obținute din manifestări organizate în oraș.
Reuniunea a susținut și cursuri de limba română, conferințe, spectacole de teatru, recitaluri și manifestări dedicate tradițiilor populare. În 1922 funcționa deja un curs pentru femeile care doreau să își îmbunătățească cunoașterea limbii române, iar activitățile culturale ajunseseră și în localitățile din apropierea Băii Mari. Sunt documentate programe desfășurate la Mocira, Săsar, Cicârlău și Tăuții-Măgherăuș, precum și manifestări organizate la Baia Sprie. Colaborarea cu școlile a permis implicarea elevilor și profesorilor, în timp ce invitațiile adresate unor universitari și oameni de cultură au adus la Baia Mare conferențiari precum Nicolae Drăganu, Virgil Bărbat și Vasile Bogrea.
O altă direcție importantă a fost păstrarea și valorificarea meșteșugurilor tradiționale. Reuniunea a sprijinit organizarea unui atelier de țesut, pentru care, potrivit documentelor din 1922, fuseseră strânse fonduri și procurate două războaie de țesut. Inițiativa urmărea atât transmiterea unor deprinderi practice, cât și valorificarea economică a obiectelor realizate de femei. În 1921, la manifestările organizate la București cu prilejul centenarului mișcării conduse de Tudor Vladimirescu, organizația băimăreană a participat cu obiecte de industrie casnică și cu un program artistic care cuprindea dansuri din Țara Oașului și Chioar. Astfel, tradițiile din nordul țării ajungeau în fața unui public mult mai larg, într-o perioadă în care patrimoniul popular începea să fie prezentat și ca expresie a identității culturale regionale.
Activitatea Martei Iepure-Fabian nu s-a limitat la Baia Mare. Cercetările istorice consemnează contribuția sa la constituirea unor reuniuni similare în alte localități din nordul Transilvaniei, printre care Sighetu Marmației, Baia Sprie, Șomcuta Mare, Satu Mare și Carei. La Sighet, reuniunea femeilor a fost constituită la 9 octombrie 1921, sub conducerea Rozei Șerban. Se contura astfel o rețea de organizații care schimbau experiențe, mobilizau resurse și colaborau pentru organizarea de activități sociale și culturale.
Nu toate proiectele reuniunii au putut fi duse la îndeplinire. Unul dintre obiectivele importante, înființarea unui orfelinat la Baia Mare, a rămas nerealizat, în principal din cauza dificultăților legate de obținerea unui spațiu. Documentele consemnează însă continuarea ajutorării copiilor și familiilor nevoiașe, inclusiv prin distribuirea de încălțăminte și îmbrăcăminte, susținerea elevilor și acordarea de ajutoare în perioade de dificultate economică. Această diferență dintre proiectele propuse și realizările efective oferă o imagine mai apropiată de realitatea unei organizații care funcționa într-o societate cu resurse limitate.
Importanța activității sale este confirmată și de documente din afara Maramureșului. În anuarul Uniunii Femeilor Române din România Mare, publicat la Brașov în 1933, este consemnat faptul că Marta Iepure trimisese conducerii organizației un manuscris despre activitatea sa educativă și socială, după mai bine de trei decenii de muncă. Erau evidențiate preocupările pentru ocrotirea orfanilor, organizarea reuniunilor de femei, educația populației și încurajarea industriei casnice. Prezența sa într-un asemenea document arată că activitatea desfășurată la Baia Mare era cunoscută și apreciată în cadrul mișcării asociative feminine din România interbelică.
Marta Iepure-Fabian s-a pensionat în 1935 și s-a stabilit la Cluj, unde a murit la 23 iunie 1953, la vârsta de 80 de ani. Organizația pe care o înființase a rămas activă cel puțin până în prima jumătate a anilor 1930, iar documentele păstrate permit astăzi reconstituirea unei părți importante a muncii desfășurate de femeile care au participat la viața publică a Băii Mari într-o perioadă de schimbări majore.
Vasile Petrovan
Citește și:
Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.
