Elena Pop, fiica lui George Pop de Băsești, și Francisc Hossu-Longin își uneau destinele în urmă cu exact 144 de ani

La 12 octombrie 1882, Elena Pop, fiica lui George Pop de Băsești, se căsătorea cu avocatul Francisc Hossu-Longin, începutul unei vieți comune în care preocupările familiale s-au împletit cu implicarea în mișcarea culturală și națională a românilor din Transilvania.

Înainte de a deveni soț și soție, Elena Pop și Francisc Hossu-Longin se cunoscuseră în casa profesorului Alexandru Roman, unul dintre intelectualii români ai vremii. Întâlnirea fusese urmată de o corespondență care avea să păstreze mărturia apropierii lor, într-o perioadă în care scrisorile reprezentau singura posibilitate de a întreține o legătură afectivă la distanță.

Elena se născuse în 1862, la Băsești, într-o familie care ocupa deja un loc important în viața românilor transilvăneni. Tatăl său, George Pop de Băsești, era implicat în apărarea drepturilor naționale, iar atmosfera în care crescuse îi influențase educația și preocupările. Studiase la Budapesta, la Institutul Călugărițelor Engleze, unde primise o pregătire temeinică pentru acele timpuri. Încă din tinerețe, Elena înțelesese că educația femeilor și posibilitatea acestora de a participa la viața comunității reprezentau condiții importante pentru progresul societății românești.

Francisc Hossu-Longin provenea dintr-o familie românească de origine nobiliară, cu rădăcini în ținutul Chioarului. Stabilit la Deva, unde profesa ca avocat, era cunoscut pentru implicarea sa în viața publică și în mișcarea națională românească. Prin căsătoria lor se apropiau două familii ale căror preocupări depășeau viața particulară, într-o Transilvanie în care afirmarea identității românești presupunea adesea eforturi îndelungate și confruntări cu autoritățile vremii.

După nuntă, Elena s-a stabilit la Deva, fără să renunțe la activitățile începute înaintea căsătoriei. Participase deja la întemeierea Reuniunii Femeilor Române Sălăjene, iar în 1886 s-a numărat printre inițiatoarele unei organizații asemănătoare în comitatul Hunedoara. Scopul acestor asociații era sprijinirea educației fetelor, ajutorarea femeilor aflate în dificultate și păstrarea meșteșugurilor și a portului tradițional. Din 1895, Elena a condus reuniunea hunedoreană, contribuind la organizarea unor activități culturale și sociale prin care femeile române își afirmau tot mai vizibil locul în comunitate.

În același timp, Francisc Hossu-Longin și-a continuat activitatea de avocat, publicist și susținător al drepturilor românilor transilvăneni. Locuința familiei a devenit un loc de întâlnire pentru intelectuali și personalități preocupate de problemele politice și culturale ale vremii. Viața celor doi s-a desfășurat astfel între îndatoririle familiale și responsabilitățile publice, fiecare contribuind, în propriul domeniu, la proiectele și aspirațiile societății românești.

Legătura cu Băseștiul a rămas însă puternică. În conacul ridicat de George Pop de Băsești în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea aveau să se întâlnească numeroși fruntași ai mișcării naționale, iar numele acestei localități urma să fie asociat definitiv cu Marea Unire din 1918. George Pop de Băsești a prezidat istorica Adunare Națională de la Alba Iulia, împlinirea unui ideal pentru care luptase întreaga viață.

După moartea tatălui său, în 1919, Elena și Francisc s-au stabilit la Băsești, continuând preocupările culturale și filantropice ale familiei. Cu mari eforturi, Elena a reușit să ridice monumentul funerar dedicat memoriei lui George Pop de Băsești, dezvelit la 6 mai 1923, în prezența a numeroase personalități și a unei mulțimi venite să aducă un omagiu celui care contribuise la înfăptuirea Marii Uniri.

Elena Pop-Hossu-Longin s-a stins din viață în 1940, la cinci ani după moartea soțului său. Dincolo de apartenența la o familie cu un loc deosebit în istoria Transilvaniei, ea și-a câștigat propriul loc în memoria culturală prin activitatea dedicată educației și emancipării femeilor române.

La 144 de ani de la căsătoria lor, povestea Elenei Pop și a lui Francisc Hossu-Longin amintește de o generație pentru care familia, educația și responsabilitatea față de comunitate nu erau preocupări separate. În spatele marilor evenimente istorice au existat și asemenea destine, în care legăturile personale, convingerile și munca de fiecare zi au contribuit la schimbările unei întregi epoci.

Sursa FOTO și informații: https://www.bibliotecamm.ro / https://georgepopdebasesti.blogspot.com / Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău

Vasile Petrovan

Citește și:

Povestea protopopului Ștefan Bărbos din Ciocotiș (I)