S-a stins din viață poetul, prozatorul și publicistul Vasile Muste

Lumea culturală din Maramureș a primit vestea dispariției poetului, prozatorului și publicistului Vasile Muste, care s-a stins din viață la vârsta de 70 de ani, după mai bine de cinci decenii în care literatura i-a fost nu doar o preocupare personală, ci și un mod de a aduce oamenii împreună.

Pentru cei care au urmărit viața literară a Sighetului, numele lui Vasile Muste a însemnat mai mult decât cărțile publicate de-a lungul anilor. A fost unul dintre oamenii care au susținut întâlnirile dintre scriitori, au încurajat circulația ideilor și au contribuit la păstrarea unui loc important pentru poezie în viața culturală a Maramureșului. Dispariția sa încheie o existență în care scrisul, jurnalismul și implicarea în comunitate s-au împletit firesc.

Născut la 30 ianuarie 1956, în Coruieni, localitate cunoscută astăzi sub numele de Coroieni, Vasile Muste a păstrat o legătură profundă cu locurile copilăriei. Satul natal, amintirile, timpul și oamenii care i-au marcat existența și-au găsit locul în scrierile sale, alături de teme precum singurătatea, dragostea și fragilitatea vieții. A făcut din aceste experiențe o parte a universului său poetic, fără să se îndepărteze de lumea din care provenea.

Primele sale încercări literare au ajuns la public în 1975, printr-o emisiune a postului Radio Cluj. Au urmat studiile de filosofie și jurnalism și o activitate îndelungată în presa scrisă și radiofonică, în care a lucrat atât ca redactor, cât și la conducerea unor publicații. Revistele „Tisa”, „Țara Maramureșului” și „Marmația literară” se numără printre cele de care i-a fost legat numele, într-o perioadă în care presa culturală locală oferea scriitorilor un spațiu important de exprimare.

În paralel, și-a construit propria operă literară, publicând volume care i-au adus recunoașterea criticilor și a cititorilor. De la „Înstelarea frigului”, apărută în 1997, și „Constelația copilăriei”, până la „Însingurarea îngerilor”, „Cartea împăcării cu iarba” sau „Sfântul izgonit din calendare”, cărțile sale au conturat o preocupare constantă pentru memoria afectivă, pentru rosturile existenței și pentru relația omului cu timpul. A scris și proză, iar unele dintre volumele sale au cunoscut noi ediții, semn că autorul a continuat să revină asupra propriilor texte.

Poezia lui Vasile Muste a depășit granițele României, fiind publicată în reviste și antologii străine și tradusă în numeroase limbi europene. Două dintre proiectele sale editoriale au ajuns la cititori în traduceri integrale, „Constelația copilăriei” în cehă și antologia „Copilăria Luminii” în albaneză. Scrierile sale au atras atenția unor critici și poeți cunoscuți, între care Gheorghe Grigurcu, Laurențiu Ulici, Adrian Popescu și Viorel Mureșan.

Poate cea mai vizibilă contribuție a sa la viața culturală maramureșeană rămâne implicarea în Festivalul Internațional de Poezie de la Sighetu Marmației, al cărui principal organizator a devenit în 1997. De-a lungul anilor, festivalul a prilejuit întâlnirea unor autori din generații și spații culturale diferite, iar Vasile Muste a fost unul dintre cei care au susținut continuitatea acestui eveniment. Preocuparea sa pentru istoria manifestării s-a concretizat și în antologia „Un sfert de veac de poezie”, publicată în 1998.

Membru al Uniunii Scriitorilor din România, a fost recompensat cu premii la numeroase festivaluri literare din țară, iar în 2003 a reprezentat România la o întâlnire internațională de poezie desfășurată la Olomouc, în Cehia, sub semnul ideii că literatura poate apropia oameni dincolo de diferențele de limbă și cultură.

Vasile Muste lasă amintirea unui scriitor care nu s-a limitat la propria creație. A fost prezent în viața publicistică, a participat la proiecte editoriale și a contribuit la construirea unor legături între autorii maramureșeni și lumea literară din afara județului. Tocmai această dublă preocupare, pentru propriile cărți și pentru promovarea literaturii celorlalți, i-a definit o bună parte a activității.

Într-un interviu acordat publicației noastre, Direct MM, în anul 2024, Vasile Muste vorbea despre cărțile sale și despre locul pe care poezia îl ocupa în existența sa. Întrebat care dintre volume îi rămăsese cel mai aproape de suflet, a ales „Eu nici în moarte n-am să pot muri”, mărturisind că va rămâne mereu fidel poeziei de dragoste. Era, într-un fel, o mărturisire despre propria sensibilitate, despre puterea sentimentelor de a supraviețui timpului și despre nevoia de a le păstra vii prin cuvinte. Câteva dintre versurile sale exprimă această legătură profundă dintre dragoste, amintire și trecerea inevitabilă a anilor:

„Poți iubito, poți face asta
te-aș fi iubit și azi dacă-mi spuneai că nu
acum știu că de iubire nu voi muri
că ochii tăi vor ține deasupra mea cerul senin.”

Astăzi, când poetul nu mai este printre noi, titlul cărții pe care o păstra atât de aproape de suflet dobândește o semnificație aparte. Odată cu dispariția sa, Maramureșul pierde o voce poetică și un om care a participat activ la viața culturală a locurilor în care a trăit. Rămân cărțile, articolele, antologiile și amintirea întâlnirilor literare, dar și contribuția unui scriitor care a înțeles că literatura nu trăiește numai între copertele volumelor, ci și prin oamenii care o citesc, o discută și o duc mai departe.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Vasile Petrovan

Citește și: