La 10 octombrie 1926, Iuliu Maniu și Ion Mihalache au pus bazele Partidului Național Țărănesc
La 10 octombrie 1926, Partidul Național Român, condus de Iuliu Maniu, și Partidul Țărănesc, condus de Ion Mihalache, au fuzionat, punând bazele Partidului Național Țărănesc, una dintre cele mai importante formațiuni ale României interbelice, ale cărei rădăcini istorice sunt legate și de Maramureș.
În urmă cu exact o sută de ani, România traversa o perioadă de transformări profunde. Marea Unire din 1918 adusese împreună provincii cu tradiții administrative, economice și politice diferite, iar construirea unui stat unitar presupunea mai mult decât stabilirea unor granițe comune. Era nevoie de instituții, de legi și de o viziune asupra dezvoltării țării, capabilă să răspundă atât așteptărilor locuitorilor din noile provincii, cât și problemelor sociale ale Vechiului Regat. În acest context, la 10 octombrie 1926, două importante mișcări politice au decis să își unească destinele, formând Partidul Național Țărănesc.
Partidul Național Român, condus atunci de Iuliu Maniu, avea o istorie îndelungată în Transilvania, unde reprezentase interesele politice ale românilor aflați sub administrația austro-ungară. Liderii săi participaseră la lupta pentru afirmarea drepturilor naționale și avuseseră un rol esențial în pregătirea și înfăptuirea Marii Uniri. De cealaltă parte, Partidul Țărănesc, înființat în decembrie 1918 și condus de Ion Mihalache, își construise identitatea în jurul problemelor lumii rurale, susținând îmbunătățirea condițiilor de viață ale țăranilor, dezvoltarea agriculturii și extinderea accesului la educație. Cele două formațiuni proveneau din experiențe istorice diferite, dar identificaseră suficiente obiective comune pentru a încerca o construcție politică unitară.
Apropierea lor nu s-a realizat peste noapte. Negocierile începuseră cu câțiva ani înainte, iar în 1924 fusese convenit un program comun în zece puncte. Divergențele privind organizarea și conducerea noii formațiuni au întârziat însă încheierea fuziunii. Abia în septembrie 1926, Iuliu Maniu și Ion Mihalache au ajuns la o înțelegere definitivă, urmând ca aceasta să fie aprobată de reprezentanții celor două partide.
La 10 octombrie 1926, în București, au avut loc simultan două congrese. Reprezentanții Partidului Național Român s-au întrunit în sala „Transilvania”, iar cei ai Partidului Țărănesc, în sala „Amiciția”. Ambele reuniuni au aprobat fuziunea, programul și statutul noii organizații, care a primit numele de Partidul Național Țărănesc. Iuliu Maniu a devenit președintele formațiunii, iar Ion Mihalache a ocupat funcția de vicepreședinte. Evenimentul a reprezentat încheierea unui proces de negocieri și începutul unei noi etape în viața politică românească.
Programul noii formațiuni cuprindea propuneri privind descentralizarea administrativă, autonomia locală, protejarea drepturilor cetățenești, dezvoltarea învățământului, sprijinirea agriculturii și organizarea cooperativelor. Prin aceste obiective, liderii național-țărăniști încercau să răspundă unor probleme care deveniseră tot mai evidente după 1918, când integrarea provinciilor istorice presupunea armonizarea unor realități sociale și economice diferite.
Pentru Maramureș, această aniversare are și o semnificație istorică aparte. Partidul Național Român, una dintre cele două formațiuni care au realizat fuziunea, fusese strâns legat de activitatea lui Gheorghe Pop de Băsești, personalitate marcantă a mișcării naționale românești din Transilvania. Născut în Băsești, localitate aflată astăzi în județul Maramureș, acesta a condus Partidul Național Român în perioada premergătoare Unirii și a prezidat Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918.
Gheorghe Pop de Băsești murise în februarie 1919 și nu a mai apucat să cunoască transformările politice care au dus la constituirea Partidului Național Țărănesc. Totuși, organizația din care provenea Iuliu Maniu continua o tradiție politică la construirea căreia liderul maramureșean contribuise timp de decenii. Din această perspectivă, fuziunea din 1926 poate fi privită și ca o continuare, într-un cadru politic nou, a unei istorii care trecuse prin Băsești, prin lupta românilor transilvăneni pentru drepturi naționale și prin momentul decisiv al Marii Uniri.
În anii următori, Partidul Național Țărănesc a devenit una dintre principalele forțe politice ale României interbelice, ajungând la guvernare în 1928. Activitatea sa s-a desfășurat însă într-o perioadă complicată, marcată de dificultăți economice, conflicte sociale și instabilitate politică. Marea Criză Economică, declanșată în 1929, a afectat profund societatea românească și a limitat posibilitățile de realizare a reformelor propuse. Guvernările național-țărăniste au cunoscut atât încercări de modernizare, cât și eșecuri, contradicții și măsuri controversate, care fac parte din evaluarea istorică a epocii.
Destinul partidului avea să fie influențat dramatic și de evenimentele care au urmat celui de-al Doilea Război Mondial. În 1947, formațiunea a fost desființată în contextul instaurării regimului comunist, iar principalii săi conducători au devenit victime ale represiunii politice. Iuliu Maniu a murit în închisoarea de la Sighet, în februarie 1953, iar Ion Mihalache, în închisoarea de la Râmnicu Sărat, în februarie 1963. Astfel, istoria începută printr-o fuziune politică în 1926 avea să se încheie, pentru cei doi lideri fondatori, în condiții tragice.
La un secol de la eveniment, constituirea Partidului Național Țărănesc rămâne un episod important pentru înțelegerea României interbelice, dincolo de opțiunile și confruntările politice ale timpului. Fuziunea a exprimat încercarea de a reuni două experiențe istorice diferite, cea a românilor din Transilvania și cea a țărănimii din Vechiul Regat, în jurul unui proiect comun pentru statul creat după Marea Unire. Pentru Maramureș, legătura cu această istorie se păstrează prin memoria lui Gheorghe Pop de Băsești, prin tradiția Partidului Național Român și prin destinul lui Iuliu Maniu, al cărui sfârșit în închisoarea de la Sighet a devenit unul dintre simbolurile represiunii comuniste.
Vasile Petrovan
Citește și:








