Share
Anais Țicală a câștigat Trofeul Festivalului-concurs „Pe sub poala Codrului – Prânzul miresei Anicuța” de la Stremț

Anais Țicală a câștigat Trofeul Festivalului-concurs „Pe sub poala Codrului – Prânzul miresei Anicuța” de la Stremț

Ieri, 13 septembrie, în localitatea Stremț s-a desfășurat cea de-a VIII-a ediție a festivalului-concurs de interpretare muzică populară și instrument „Pe sub poala Codrului – Prânzul miresei Anicuța”.

Pe scenă au urcat numeroși copii și tineri talentați, care au adus în fața publicului cântecul tradițional. Trofeul ediției din acest an a fost câștigat de Anais Țicală, elevă în clasa a V-a la Colegiul de Arte și la Școala Populară de Artă „Liviu Borlan” din Baia Mare.

Rezultatul reprezintă o recunoaștere a talentului și muncii depuse de tânăra interpretă. Anais Țicală a impresionat juriul cu interpretarea doinei „Mândru-și cântă păsările” și a cântecului „Ia-ți, mireasă, ziua bună”.

„Astăzi am trăit una dintre cele mai frumoase și emoționante zile din viața mea! Sunt extrem de fericită și recunoscătoare că am obținut Marele Trofeu al Festivalului-concurs „Pe sub poala Codrului”.

Acest succes nu este doar al meu, de aceea vreau să aduc mulțumiri din adâncul sufletului celor care mi-au fost alături: Bunului Dumnezeu pentru că mi-a dat acest dar minunat, pentru liniște, inspirație și pentru că îmi călăuzește fiecare pas pe scenă și în viață. Stimabilului juriu pentru această uriașă onoare, pentru apreciere și pentru încrederea pe care mi-au acordat-o. Evaluarea dumnealor înseamnă enorm și mă motivează să muncesc și mai mult!

Doamnelor profesoare Mihaela Iacob Dan și Mihaela Bob Zăiceanu, care mă șlefuiesc cu atâta răbdare, dragoste și profesionalism. Vă mulțumesc din suflet pentru fiecare repetiție, pentru fiecare sfat și pentru că ați crezut în mine din prima clipă. Acest trofeu este rodul muncii și dăruirii dumneavoastră!

Părinților mei dragi, sprijinul meu necondiționat. Voi sunteți cei care mă susțineți în fiecare zi, care îmi ascultați repetițiile și mă încurajați mereu. Vă mulțumesc că îmi sunteți mereu alături! Vă mulțumesc tuturor celor care ați fost cu gândul alături de mine! Această zi va rămâne mereu în inima mea!”, a transmis Anais.

Mult succes în continuare!

L.C.H.

Citește și

Anais Maria Țicală, un copil talentat care muncește mult pentru a deveni o mare vedetă


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu