Share
Autoritățile pregătesc reorganizarea traficului prin Recea. Este propusă și o bandă reversibilă

Autoritățile pregătesc reorganizarea traficului prin Recea. Este propusă și o bandă reversibilă

Autoritățile județene, împreună cu CNAIR și DRDP Cluj, pregătesc o soluție amplă pentru fluidizarea traficului pe DN1C, între Pasajul Clubul Văcarilor și ieșirea din Recea. După deschiderea pasajului, blocajele din zona de intrare în Baia Mare s-au redus, însă presiunea traficului s-a mutat mai departe, prin Recea, unde drumul este îngust și foarte aglomerat la orele de vârf.

Prima etapă avută în vedere este lărgirea la patru benzi a drumului dintre Pasajul Clubul Văcarilor și intrarea în Recea. Consiliul Județean Maramureș ar urma să pregătească documentațiile tehnice, proiectarea și exproprierile necesare. La intrarea în localitate este propus și un sens giratoriu de mari dimensiuni, cu două benzi, care să faciliteze accesul spre zona sportivă și să reducă punctele de conflict din trafic.

Mai complicată este traversarea centrului localității, unde casele sunt prea aproape de șosea pentru o lărgire clasică la patru benzi. Aici este analizată o soluție rar folosită în România: trei benzi de circulație, dintre care cea din mijloc reversibilă.

Practic, dimineața ar putea exista două benzi spre Baia Mare și una spre Recea, iar după-amiaza configurația s-ar inversa. Banda centrală ar funcționa în funcție de direcția dominantă a traficului și ar fi controlată prin semnalizare luminoasă și panouri amplasate deasupra carosabilului.

Soluția nu este o premieră tehnică. Benzile reversibile sunt folosite în mai multe țări acolo unde traficul se concentrează alternativ într-un sens dimineața și în celălalt după-amiaza. Și în România există proiecte similare în pregătire, inclusiv pe DN17, în zona Bistrița.

Cele trei benzi ar urma să continue până în zona viitoarei intersecții dintre DN1C/E58 și Centura Metropolitană Baia Mare, unde este prevăzut și un pasaj.

Deocamdată însă vorbim despre un proiect în pregătire, nu despre o lucrare începută. Lărgirea accesului spre Recea și amenajarea unui nou sens giratoriu au fost anunțate instituțional încă din vară, iar banda reversibilă reprezintă elementul nou al soluției analizate pentru traversarea localității.

Dacă studiile și proiectarea vor confirma că sistemul poate funcționa în condiții bune de siguranță, Recea ar putea avea una dintre puținele artere din România care își modifică numărul de benzi pe sens în funcție de ora din zi. Ideea este simplă: acolo unde drumul nu mai poate fi lărgit fără intervenții majore, spațiul existent să fie folosit mai inteligent.

Vasile Petrovan


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu