La Săliștea de Sus va fi dezvelit bustul lui Gavrilă Iuga, personalitate marcantă a Maramureșului - 6 minute în urmă
„Vacanță în tinda bisericii”: Ediția a IV-a a taberei de vară pentru copii are loc la Sighetu Marmației - 10 minute în urmă
Campanie de donare de sânge la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare - 10 minute în urmă
Părintele protopop dr. Stan Florin, invitat la Școala Părinților din Parohia Dumbrăvița - 25 minute în urmă
Adrenalină și cultură prin Fisculaș: Raliul Autonord Rotary revine cu cea de-a X-a ediție - 1 oră în urmă
Exercițiu! Accident cu 11 pasageri simulat în Pasul Gutâi, Maramureș - 1 oră în urmă
O nouă săptămână de tabără pentru copii în cadrul Centrului „Rivulus Pueris” din Baia Mare - 2 ore în urmă
Investiții majore la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare - 2 ore în urmă
Experiențe inspiraționale de vacanță pentru clubul de robotică Tech-X din Sighetu Marmației - 3 ore în urmă
Patrimoniul mineral întâlnește arta: Expoziția „Ecouri din Mină” semnată de Elisabeta Pietrar Veress va fi vernisată la Muzeul de Mineralogie din Baia Mare - 4 ore în urmă
O nouă săptămână de tabără pentru copii în cadrul Centrului „Rivulus Pueris” din Baia Mare
Săptămîna aceasta a început cea de-a treia tabără dedicată copiilor, organizată de Centrul „Rivulus Pueris” din subordinea Direcției de Asistență Socială Baia Mare. În cadrul acesteia, 36 de copii din municipiu participă la activități educative și recreative, pline de noi descoperiri.
Tabăra a debutat luni cu o vizită la Aeroportul Internațional Maramureș, unde cei mici au aflat cum trebuie să procedeze atunci când călătoresc cu avionul. Cu entuziasm și curiozitate, aceștia au explorat interiorul clădirii și terminalele de îmbarcare.
Aventura a continuat la Muzeul Tărnița din Băița, prima instituție culturală dedicată mineritului din zona de nord-vest a țări. Acolo, participanții au făcut o incursiune prin poveștile de viață ale foștilor mineri, explorând totodată echipamentele și uneltele utilizate în această meserie. Pe lista obiectivelor vizitate în prima zi de tabără s-a aflat și Muzeul Satului „Acasă” din Tăuții Măgherăuș, unde copiii au avut parte de un tur ghidat prin lumea tradițiilor autentice, coordonat de muzeograf Mirela Badea.
În ziua următoare, micuții au avut o experiență gastronomică interesantă la Morile Mătieș din Mireșu Mare, observând în detaliu procesul de producție al pastelor făinoase și produselor de panificație, după care s-au delectat cu afinele culese direct de pe plantație, în localitatea Remeți.
Activitățile desfășurate în cadrul taberei contribuie la îmbogățirea cunoștințelor de cultură generală, precum și la familiarizarea copiilor cu diverse acțiuni agricole sau gastronomice. Toate acestea sunt benefice dezvoltării psiho-emoționale, încurajând dezvoltarea autonomiei, încrederii și abilităților sociale.
Larisa Viragh













