Share
Experiențe inspiraționale de vacanță pentru clubul de robotică Tech-X din Sighetu Marmației

Experiențe inspiraționale de vacanță pentru clubul de robotică Tech-X din Sighetu Marmației

Echipa de robotică „Tech-X” a Colegiului Național „Dragoș Vodă” Sighetu Marmației a dovedit că pasiunea pentru acest domeniu și învățarea nu se opresc nici măcar în vacanța de vară. Tinerii membri au avut ocazia de a împărtăși cunoștințele și experiența lor în cadrul unor activități educaționale derulate în această perioadă în Maramureș.

Adolescenții au fost prezenți alături de participanții aflați într-o tabără organizată în județ, prezentându-le în linii mari activitatea clubului de robotică, competițiile dedicate acestui domeniu și procesul de realizare a unui robot, de la concept și proiectare, la construcție, până la programare.

Vacanța de vară i-a întâmpinat, totodată, cu experiențe de învățare. Echipa a răpuns afirmativ invitației Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Sighetu Marmației de a participa la Ziua Porților Deschise, unde au descoperit o parte din activitatea polițiștilor de frontieră și echipamentele utilizate în misiuni. Evenimentul le-a oferit tinerilor un cadru favorabil dialogului și schimbului de experiențe, povestind la rândul lor despre activitatea lor în calitate de membri ai unui club de robotică.

„Astfel de activități ne arată că învățarea nu se oprește odată cu terminarea cursurilor. Fiecare experiență ne ajută să evoluăm, să ne dezvoltăm și să reprezentăm cu mândrie echipa și comunitatea din care facem parte. Suntem recunoscători pentru fiecare oportunitate de a inspira, de a învăța și de a demonstra că robotica înseamnă mult mai mult decât tehnologie – înseamnă pasiune, perseverență, creativitate și colaborare.”, a precizat echipa Tech-X.

Larisa Viragh


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu