Share
Facultatea de Litere din Baia Mare deschide înscrierile la specializarea Filosofie

Facultatea de Litere din Baia Mare deschide înscrierile la specializarea Filosofie

Facultatea de Litere a Centrului Universitar Nord Baia Mare al Universității Tehnice din Cluj-Napoca (Str. Victoriei nr. 76) organizează înscrierile la programele de licență, masterat și doctorat în domeniul filosofiei. Înscrierile din sesiunea de vară se realizează online în perioada 1-31 iulie, iar cele din sesiunea de toamnă, în 1-15 septembrie, în limita locurilor disponibile.

La Facultatea de Litere din Baia Mare, filosofia este o specializare interdisciplinară care dezvoltă nivelul de înțelegere a lumii actuale, gândirea critică și abilitatea de căuta mereu un sens în tot ceea ce ne înconjoară. Programul de studii în Filosofie de la Centrul Universitar Nord Baia Mare oferă studenților numeroase oportunități în carieră, în domenii precum: educația, cercetarea academică, industria cărții, comunicarea, administrația, publicitatea și multe altele.

Pe lângă competențele dobândite în cadrul cursurilor, studenții au ocazia de a acumula experiență practică în cadrul workshopurilor, conferințelor sau mobilităților Erasmus+ care le oferă posibilitatea de a studia la universități partenere din străinătate.

Înscrierile se realizează online, aici. Calendarul complet al înscrierilor și confirmărilor poate fi consultat accesând următorul link. Admiterea la specializarea Filosofie se realizează pe baza mediei obținute la examenul de Bacalaureat.

Pentru informații suplimentare, contactați secretariatul universitar la telefon 0264 202 973 sau pe adresa de e-mail filosofiebaiamare@gmail.com.

Larisa Viragh


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu