S-au tras la sorți grupele din faza regională a Cupei României - 4 minute în urmă
„Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș” a reunit elevi, profesori și voluntari în cadrul unei noi lecții de geologie pe Valea Bulzului și Cheile Dănești - 8 minute în urmă
75 de ani de la Rusaliile care au schimbat destinele a zeci de mii de români - 36 minute în urmă
Literomania omagiază memoria lui Marian Ilea: număr special dedicat operei și moștenirii sale literare - 48 minute în urmă
Campanie: „Cea mai mare notă pentru copilul tău este să fii alături de el!” - 1 oră în urmă
ACS Academia de Judo Baia Mare a adus acasă opt medalii obținute de sportivi la „Cupa Țara Oașului” - 1 oră în urmă
Satul Prislop, recunoaștere oficială pentru patrimoniul cultural imaterial al tradiției „Șezătoare și Joc de lăsatul secului” - 1 oră în urmă
Atenție la volan: cât ajungi să plătești pentru o greșeală în trafic - 2 ore în urmă
Studentul și colecționarul Ionuț Fintoiu din Argeș, expoziție de port tradițional la Baia Mare - 2 ore în urmă
Cod galben hidrologic în bazinul Someș–Tisa - 2 ore în urmă
„Maramureș – Țara celor 4 țări”: dialog despre identitate, patrimoniu și spiritualitate la Catedrala Episcopală din Baia Mare
Marți, 16 iunie, de la ora 11:00, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, a participat la Dezbaterea „Maramureș – Țara celor 4 țări”, care s-a desfășurat, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Iustin, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare.
Întrunirea a debutat cu un moment de rugăciune urmat de intonarea Imnului Național de către membrii Grupului Psaltic „Theologos”, dirijat de psaltul Denis Damaschin Sulițanu și manageriat de Diac. Silviu Dănuț Pop.
Moderatorul evenimentului a fost Preacucernicul Părinte Arhidiacon Vlad Verdeş, Consilier al Sectorului Cultural și Comunicații Media.
În cadrul acestui eveniment, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a prezentat lucrarea intitulată „Cele patru țări ale Maramureșului – patrimoniu, tradiție și spiritualitate. O moștenire pentru viitor”.
Dezbaterea „Maramureș – Țara celor 4 țări” face parte din proiectul cu același nume, derulat de Asociația de Turism, Consultanță și Implementarea Proiectelor Europene, în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș, Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, Centrul Universitar Nord din Baia Mare, Universitatea Babeș Bolyai – extensia Sighetu Marmației, OMD Maramureș, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, Muzeul Maramureșan, Biblioteca Județeană Petre Dulfu din Baia Mare, Ansamblul Folcloric Național Transilvania, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan”, Direcția Județeană de Statistică Maramureș, Ordinul Arhitecților din România, filiala Maramureș, Uniunea Arhitecților din România – filiala Maramureș, precum și primăriile din județ.
Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de întrebări și răspunsuri.
Proiectul se desfășoară sub egida Academiei Române – filiala Cluj și vizează delimitarea identitară, istorică și geografică a celor 4 zone etno-folclorice ale județului: Țara Codrului, Țara Chioarului, Țara Lăpușului și Țara Maramureșului și realizarea unor activități conexe. Este vorba despre un concurs foto pentru elevi, care a avut deja loc, dezbaterea care are loc, editarea unui volum care va fi distribuit gratuit, realizarea și montarea a 15 panouri informative. Acest proiect se va încheia la data de 16 august 2026, în preajma Zilei Maramureșului, cu un eveniment organizat la Muzeul Satului, informează Pr. Adrian Dobreanu – Sectorul Cultural și Comunicații Media/ Director Departament Comunicații Media-Online.















