19 august 1881, s-a născut George Enescu - 48 de minute în urmă
Prognoza meteo Maramureș, miercuri 19 august 2026 - 2 ore în urmă
Bumbac organic: ce înseamnă eticheta pentru hainele tale - 11 ore în urmă
Dacii din Maramureș au ajuns în Polonia. Omnis Barbaria, la Festivalul Culturii Preistorice și Antice - 13 ore în urmă
„Caii Maramureșului” – o pasiune moștenită și o tradiție dusă mai departe. Povestea lui Ionuț Tămaș, tânărul din Sârbi care oferă frumusețe evenimentelor - 14 ore în urmă
Grinzile noului pod de pe Bulevardul Unirii ajung la Baia Mare. Macaraua de peste 300 de tone este pregătită pentru montaj - 14 ore în urmă
Victoria Petrenciuc și Patricia Moldovan reprezintă Maramureșul la Festivalul-concurs național „Pe deal la Teleormănel” - 16 ore în urmă
Preselecție la fotbal în Maramureș: ASSG Băița de sub Codru își mărește echipa! - 16 ore în urmă
Pistele de biciclete împart opiniile în Baia Mare. Două perspective asupra aceleiași schimbări - 16 ore în urmă
Maramureșenii de pretutindeni se întâlnesc la Baia Mare. Prima Convenție Maramureșeană pune în discuție viitorul județului - 17 ore în urmă
Se împlinesc 45 de ani de când Dumitru Prunariu a devenit primul român în spațiu
Pe 14 mai 1981, România intra oficial în istoria explorării spațiale odată cu lansarea misiunii Soiuz 40, de la cosmodromul Baikonur Cosmodrome. La bordul navei se aflau cosmonautul sovietic Leonid Popov și românul Dumitru Prunariu, aflat la primul său zbor cosmic.
Lansarea a avut loc la ora 20:16 și 38 de secunde, ora Bucureștiului, moment în care Dumitru Prunariu devenea primul român care ajungea în spațiul cosmic și al 103-lea om care participa la o misiune spațială. După desprinderea de Pământ și intrarea pe orbită, Soyuz-40 și-a continuat drumul către stația spațială Saliut 6. Cuplarea a avut loc în ziua următoare, pe 15 mai, când echipajul româno-sovietic s-a întâlnit cu cosmonauții Vladimir Kovalyonok și Viktor Savinykh, aflați deja la bordul stației orbitale.
Odată încheiate manevrele tehnice, misiunea a intrat în etapa de lucru propriu-zisă. În cele aproape opt zile petrecute în spațiu, cei patru cosmonauți au desfășurat 22 de experimente științifice în domenii precum biologia, medicina aerospațială, fizica nucleară și tehnologia cosmică. Programul era strict, iar fiecare activitate era planificată în detaliu. În tot acest timp, complexul orbital se deplasa cu aproximativ 28.000 de kilometri pe oră și a efectuat 125 de rotații în jurul Pământului. Ritmul rapid al deplasării făcea ca echipajul să observe răsăritul și apusul de mai multe ori în decursul unei singure zile.
Misiunea Soyuz-40 s-a încheiat pe 22 mai 1981, după 7 zile, 20 de ore și 42 de minute petrecute în spațiu. Revenirea pe Pământ a marcat finalul primei participări a României la un zbor cosmic cu echipaj uman, iar numele lui Dumitru Prunariu a rămas legat de unul dintre cele mai importante momente din istoria cercetării aerospațiale românești.
În această seară, televiziunea română organizează o ediție specială intitulată „Gala Cosmos 45”, dedicată împlinirii a 45 de ani de la zborul cosmic al lui Dumitru Prunariu. Emisiunea va fi difuzată de la ora 17:45, la TVR 1 și online pe TVR+
Sursa FOTO: Știină și Tehnică.ro
Vasile Petrovan
Citește și:
Investiție importantă pentru viitorul Aeroportului Internațional Maramureș






