Share
Ambulatoriul Spitalului Municipal Sighet, dotat cu noi echipamente performante

Ambulatoriul Spitalului Municipal Sighet, dotat cu noi echipamente performante

Continuă utilarea cabinetelor medicale cu aparatură de ultimă generație în cadrul proiectului „Dotarea Ambulatoriului Spitalului Municipal Sighetu Marmației”, finanțat prin Programul Sănătate, cu o valoare de 14.933.700 lei. Potrivit Spitalului Municipal Sighet, cabinetul de explorări funcționale a primit trei echipamente extrem de importante:

  • Bodypletismograf: reprezintă o tehnologie de top în evaluarea completă a funcției pulmonare, permițând măsurarea precisă a volumelor pulmonare și a rezistențelor căilor aeriene. Face parte din categoria echipamentelor de înaltă performanță, rar întâlnite la nivel național, existente în doar câteva centre medicale din țară.
  • Aparat pentru factor de transfer gazos: evaluează eficiența schimbului de gaze la nivel pulmonar, un parametru esențial în diagnosticarea și monitorizarea bolilor respiratorii cronice și a afectării funcției pulmonare.
  • Spirometru: un instrument fundamental pentru măsurarea capacității respiratorii, util în depistarea precoce și monitorizarea evoluției afecțiunilor pulmonare.

Importanța acestor dotări:

  • Pentru pacienți – diagnostic rapid, complet și monitorizare eficientă.
  • Pentru spital – consolidează capacitatea de diagnostic avansat și susține un act medical modern și precis.
  • Pentru comunitate – asigură acces local la investigații complexe, fără necesitatea deplasărilor în centre mari.

Sursa foto: Spitalul Municipal Sighet

Citește și:

Program complet pentru gravide la Spitalul Județean Baia Mare


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu