Carla Marchiș, pe primul loc la Campionatele Naționale de Șah clasic și Dezlegări
În perioada 1-9 aprilie, la Marea Neagra, stațiunea Olimp, s-au desfășurat Campionatele Naționale de Șah clasic și Dezlegări (rezolvări de probleme).
Clubul Tinerii Lei Baia Mare a fost reprezentat de patru sportivi la două categorii de vârstă:
- la categoria F10 ani, Marchiș Carla a reușit o dublă victorie ocupând locul 1 la proba de dezlegări și locul 1 la proba de șah clasic, terminând neînvinsă competiția.
- La categoria U8, trei băieți au reprezentat clubul băimărean: Petrușel Vlad – și-a asigurat locul în lotul național, reușind să ocupe o poziție în primii 10 copii, primind și o diplomă de participare; Fasolillo Luigi și Marchiș Cezar au luat fiecare câte o diplomă de participare.
Felicitări și mult succes în continuare!










