România a făcut un pas important pentru protejarea tradițiilor sale, depunând oficial, alături de Turcia și Albania, un dosar comun pentru includerea „Oya/Găteala tivurilor, practica tradițională de înfrumusețare” în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității a UNESCO. Această inițiativă aduce în prim-plan o artă discretă, dar plină de rafinament, care a însoțit de-a lungul timpului viața de zi cu zi a comunităților.
Găteala tivurilor este o tehnică tradițională de ornamentare a marginilor textilelor, realizată manual, cu multă răbdare și precizie. În esență, este vorba despre acele cusături fine care transformă marginea unei cămăși sau a unui ștergar într-un element decorativ deosebit. Deși poate părea un detaliu minor, în realitate această practică reflectă creativitatea și identitatea culturală a celor care o transmit din generație în generație. În România, ea se regăsește în mod special în cămășile tradiționale din Țara Făgărașului, dar și în creațiile comunității turco-tătare din Dobrogea, unde poartă denumirea de „oya”, o dovadă a legăturilor culturale dintre spații diferite.
Dosarul depus la UNESCO este rezultatul unei colaborări între instituții și organizații culturale, dar și al implicării directe a comunităților care păstrează vie această tradiție. Printre cei care au contribuit la documentare și promovare se numără asociații culturale, meșteșugari, cercetători și reprezentanți ai comunităților locale, toți uniți de dorința de a proteja și transmite mai departe acest patrimoniu.
Din punct de vedere oficial, „găteala tivurilor” a fost inclusă în 2026 în patrimoniul cultural imaterial al României, fiind recunoscută ca o practică veche, răspândită într-un areal larg care cuprinde zone balcanice, carpatice și est-mediteraneene. Tehnicile folosite au evoluat în timp: de la cusături realizate exclusiv cu acul, la variante mai noi care implică și croșeta. De asemenea, există o mare diversitate regională, fiecare zonă având propriile modele, denumiri și stiluri decorative.
În estul și sudul țării, aceste ornamente apar pe cămăși tradiționale decorate cu motive fine și detalii elaborate. În vest, în județe precum Arad, Bihor sau Sălaj, se remarcă anumite tipuri de cusături mai late, realizate manual. În Transilvania și în alte regiuni, marginile mânecilor sunt adesea bogat decorate, uneori chiar în culori variate. În Dobrogea, influențele turco-tătare dau naștere unor modele distincte, care completează tabloul diversității culturale.
Și în Maramureș se regăsesc elemente ale acestei practici, chiar dacă nu sunt întotdeauna denumite explicit „găteala tivurilor”. În portul tradițional local, marginile cămășilor sunt adesea finisate prin cusături fine și discrete, integrate armonios într-un ansamblu decorativ mai amplu, unde broderia bogată are rolul principal.
Importanța includerii în patrimoniul UNESCO nu ține doar de recunoaștere, ci și de protecție. O astfel de înscriere înseamnă că această practică va fi mai bine documentată, promovată și transmisă mai departe, mai ales către generațiile tinere. Într-o lume în care tradițiile riscă să se piardă, astfel de inițiative ajută la păstrarea identității culturale și la valorizarea lucrurilor făcute cu migală și sens.
În final, găteala tivurilor nu este doar o tehnică de cusut, ci o formă de expresie culturală care spune o poveste despre răbdare, frumusețe și continuitate. Prin acest demers comun, România și partenerii săi arată că și cele mai mici detalii pot avea o valoare universală.
Vasile Petrovan
