Înotătorii de la CS Seini, numeroase clasări pe podium la Cupa Flykick - 3 ore în urmă
Eco Maramureș a primit din nou certificarea de „Destinație Ecoturistică” - 4 ore în urmă
Cazinouri online vs cazinouri fizice: unde ai, de fapt, șanse mai bune de câștig? - 4 ore în urmă
Argint pentru CSS 2 Baia Mare la Campionatul Național de volei U17 - 4 ore în urmă
Noua lege a salarizării, explicată - 5 ore în urmă
Trei „zimbri” în lotul României A pentru „Toyota Challenge 2026 Africa Euro Series” - 5 ore în urmă
Liceul Teoretic „Ioan Buteanu” din Șomcuta Mare, certificat ca Școală a Încrederii în cadrul conferinței derulate la București - 6 ore în urmă
Revenire spectaculoasă în play-off-ul Ligii 4: după ce au fost conduși cu 2-0, oaspeții au câștigat cu 4-2 - 6 ore în urmă
Activități de informare privind siguranța rutieră în rândul persoanelor vârstnice din Baia Mare - 6 ore în urmă
Veste bună pentru iubitorii de câini - 7 ore în urmă
Întâlnire interculturală internațională la Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare: un grup de elevi italieni a pășit în universul roboticii și tehnologiei
Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare a găzduit, la finalul lunii martie, un eveniment intercultural internațional, primind în vizită un grup de 16 elevi de la Istituto Comprensivo Chignolo Po, Italia, însoțiți de cadrele didactice Ioana Dolca, Paola Maria Inzoli, Maria Rosa Maddaloni, aflați într-o mobilitate de studiu a proiectului Erasmus+.
Printre participanții la eveniment s-au aflat elevii clasei a VII-a A și membrii echipei de robotică „Robocorns” a colegiului, precum și cadrele didactice organizatoare: Laura Teșileanu, Daniela Sitar-Tăut, Carmen Matiaș și Claudia Morar.
Evenimentul a debutat cu prezentarea, de către prof. Daniela Sitar-Tăut, a recentului volum al Ioanei Dolca, „Le langage mathematique: un pont entre cultures et savoirs”, care propune o incursiune în limbajul matematic, dintr-o perspectivă lingvistică.
Volumul explorează terminologia și frazeologia, din punct de vedere al implicațiilor culturale pe care matematica le poate avea. Structurat în 5 capitole, volumul abordează teme variate, de la istoria cifrelor, apariția primelor metode de numărare, la evoluția sistemelor de numărare, până la importanța apariției cifrei „0”.
Oaspeții italieni au avut ocazia de a-i cunoaște pe membrii echipei de robotică „Robocorns”, precum și o parte din munca și activitatea lor. Aceștia au descoperit cum funcționează un robot competițional, precum și aplicabilitatea practică a cunoștințelor de mecanică și programare în realizarea unui astfel de robot.
În cadrul demonstrației, elevii italieni au interacționat direct cu robotul, după care l-au testat pe terenul de joc, experimentând în mod direct provocările și satisfacțiile lucrului în echipă și ale tehnologiei moderne.
Echipa „Robocorns” le-a prezentat vizitatorilor, de asemenea, principiile de bază și modul de desfășurare a competiției de robotica FTC, respectiv modul de utilizare a imprimantei 3D, după care a organizat o sesiune de quiz distractiv și interactiv, cuprinzând întrebări referitoare la cunoștințele acumulate în cadrul demonstrațiilor.
Această activitate a reprezentat o oportunitate de socializare și colaborare interculturală, promovând valorile educaționale europene.
Larisa Viragh















