22 aprilie 1850, s-a născut Veronica Micle - 42 minute în urmă
Prognoza meteo Maramureș, miercuri 22 aprilie 2026 - 1 oră în urmă
George Simion refuză negocierile „pe sub masă” și vine cu trei cerințe - 10 ore în urmă
Diana Iluț, aleasă prim-vicepreședinte al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism - 12 ore în urmă
Niciun meci fără goluri în play-off-ul și play-out-ul Ligii 4 - 12 ore în urmă
Restricții de circulație în Sighet - 13 ore în urmă
Ștefan Hrușcă și Ansamblul Folcloric Național „Transilvania”, în concert la „Oradea ne unește” - 13 ore în urmă
Amenzi pentru mai multe persoane care au scotocit prin gunoaie din eco-insule digitalizate - 15 ore în urmă
Beneficiarii Centrului „Pinochio” din Cărbunari au avut parte de momente deosebite la Zoo Park Baia Mare - 15 ore în urmă
În această noapte cerul se aprinde sub ploaia de meteori Lyrid - 15 ore în urmă
CS Minaur a mai bifat o victorie
CS Minaur a învins-o, ieri, pe SCM Politehnica Timișoara: 24-22 (12-7), într-un meci disputat în Sala polivalentă „Lascăr Pană”, în etapa a 15-a a Ligii Zimbrilor. Băimărenii au obținut o victorie importantă în competiția strânsă pentru un loc de cupe europene. Sunt pe poziția a 7-a acum în clasament, la egalitate de puncte, 16, cu echipele de pe locurile 5 și 6, Potaissa Turda și Poli Timișoara, și la doar un punct distanță de ocupantele locurilor 3 și 4, CSM București și CSM Vaslui. Semn că terenul pierdut se poate recupera în următoarele partide.
„Fără îndoială, jucătorul meciului a fost portarul Darius Makaria, iar cele 18 intervenții stau mărturie (dintre care doi de 7m apărați). Și apărarea a mers foarte bine, chiar în lipsa lui Viorel Fotache (a acuzat dureri la spate)”, notează site-ul clubului băimărean.
“A fost un meci pe care l-am controlat în mare parte. Am avut și suișuri, și coborâșuri, mai multe faze bune, altele mai puțin bune, dar important este că ne-am menținut calmul, am continuat într-un ritm bun, iar la final am luat cele două puncte. E un campionat foarte strâns și e foarte probabil ca anumite locuri să se decidă la un punct distanță sau la meciuri directe și golaveraj, de aceea este important fiecare meci”, a declarat Mark Adoreanu Kraiger, jucător al Minaurului, după partidă.
“Cred că am făcut diferența în atac și vreau să-mi felicit jucătorii care au dat sută la sută și fizic și mental. Fiecare punct poate fi important până la final pentru a prinde un loc european și ne pare rău de punctele pe care le-am pierdut înainte. N-a fost însă o surpriză pentru mine, pentru că oricine poate bate pe oricine. Au fost multe meciuri începând cu luna august, mai sunt câteva, noi continuăm munca”, a spus, la rândul său, antrenorul echipei băimărene, Nuno Farelo.
Înaintea începerii partidei, jucătorii de la Minaur au oferit unor doamne din tribună mărțișoare cu sigla clubului. Mai apoi, la pauză, a avut din nou un joc între juniorii 4 ai Academiei de Handbal Minaur, iar după meci, doritorii au putut face poze cu favoriții într-un cadrul organizat, relevă sursa citată.
Sursa foto: CS Minaur/ Ovidiu Dragomir








