Noi controverse legate de tăierea copacilor în Baia Mare - 3 ore în urmă
Performanță la dublu: Băimăreanca Karina Rus, rezultate remarcabile în gimnastică ritmică și muzică - 4 ore în urmă
„Mamă, sfătuie-mă bine”: Noul cântec lansat de artista Oana Font aduce în prim-plan legătura mamă–fiică - 4 ore în urmă
Inovație românească în tehnologia de apărare. Un antreprenor din Galați dezvoltă drone militare inteligente - 5 ore în urmă
Fenomen astronomic rar. Alinierea planetelor este vizibilă astăzi, imediat după apus - 7 ore în urmă
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Invizibil și periculos – cum să recunoști manipulatorul din viața ta și să-i spui „nu” o dată pentru totdeauna - 7 ore în urmă
Parastas la Catedrala Episcopală Baia Mare pentru marele sculptor Vida Gheza - 7 ore în urmă
Elevii lucaciști, pe podium la faza județeană a Olimpiadei de lingvistică „Solomon Marcus” - 8 ore în urmă
Gravimetrul – proză de Marian Ilea (III) - 10 ore în urmă
A murit Neil Sedaka, legenda muzicii pop americane - 10 ore în urmă
Performanță la dublu: Băimăreanca Karina Rus, rezultate remarcabile în gimnastică ritmică și muzică
La doar 10 ani, Karina Rus dovedește că pasiunea, disciplina și talentul merg mână în mână. Elevă la Liceul cu Program Sportiv Baia Mare, Karina îmbină cu succes sportul de performanță cu arta muzicală, reușind rezultate remarcabile în ambele domenii.
Karina practică gimnastica ritmică de performanță sub îndrumarea antrenoarelor Ileana Iacob și Amalia Mali, unde a reușit deja să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.
Anul 2025 a fost unul de excepție. La Târgu Mureș a obținut două medalii de aur, locul 1 și locul 2, argint, la individual compus. La Campionatul Național de Gimnastică Ritmică de la Bistrița, în proba de ansamblu trio, a cucerit locul I și medalia de aur.

Rezultatele confirmă nu doar talentul, ci și seriozitatea unui copil aflat deja pe drumul performanței.
În paralel, de doi ani, Karina studiază canto la Școala Cresscendo, alături de profesorii Denis Șut și Lorena Șut.
Deși cântă în principal muzică ușoară și se află abia la început în zona muzicii populare, rezultatele nu au întârziat să apară, obținând numeroase premii și trofee. Cel mai recent rezultat este Grand Prix vocal live (categoria 10–12 ani) la concursul internațional online „Digi From Art 2026” din Polonia. Competiția a reunit 631 de participanți din 32 de țări, iar Karina a impresionat juriul cu interpretarea piesei „Part of Your World”.

Performanțele obținute atât în sport, cât și în muzică arată că Rus Karina este un copil talentat, ambițios, capabil să exceleze în domenii diferite.
Cu aur la gimnastică și premii importanta la canto, Karina reprezintă deja un nume de urmărit în peisajul tinerelor talente din Baia Mare – un exemplu că pasiunea dublată de muncă poate construi un început de carieră impresionant încă din primii ani.
Mult succes în continuare!
















