Sfânta Biserică prin Sfinții Părinți au rânduit această duminică, a Izgonirii lui Adam din Rai, spre a ne arăta faptul că neascultarea poruncii de a nu mânca din „pomul cunoştinţei binelui şi răului” (Facere 3, 17), a adus protopărinților noștri și urmașilor lor păcatul, alungarea din Rai și consecințele acestei neascultări.
Luând aminte la toate acestea, trebuie să conștientizezăm că ascultarea și împlinirea poruncii postului de către noi, creștinii, înseamnă a dobândi câștig și belșug de har dumnezeiesc prin care putem înfrânge uneltirile, sfatul celui rău și viclean, precum și apropierea de Dumnezeu.
Postul creștinesc rânduit din vremuri străvechi, ținut chiar de oameni ninși de ani și cu picioarele bătucite pe cărările și urcușul virtuților, este numit și „primăvară duhovnicească” și are un rol important în cultivarea sănătății noastre sufletești și trupești.
Cu toate acestea trebuie să recunoaștem că niciuna dintre rânduielile Sfintei noastre Biserici n-a fost mai greșit înțeleasă și mai puțin respectată decât disciplina postului. Mai mult decât atât, marele profesor de Teologie de la Sibiu, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, scria prin anul 1971, faptul că există pericolul să se formeze între creștini o convingere aproape generală că disciplina bisericească cu privire la post astăzi nu ar mai fi obligatorie, de aceea fiecare credincios e îndreptățit să decidă singur cum să postească și cât să postească, fără să creadă că prin această convingere ar săvârși un păcat.
Există un post al mâncării sau al trupului, dar există mai ales în post al faptelor, al minții sau al sufletului. Adeseori auzim aceste cuvinte: „De când postesc mă simt mai ușor!”, în sensul de mai bine, adică ne aflăm mai sprinteni trupește, sufletește și duhovnicește. Părinții noștri, oameni buni și adevărați, care respectau și respectă întocmai toate posturile, ne stau și astăzi mărturie asupra tăriei sufletești și trupești pe care o poate dobândi orice creștin de pe acest pământ care practică cu regularitate posturile. Din aceste motive, postul trupesc și sufletesc pretind creștinului un mare efort de voință.
Întotdeauna, dar mai ales în timpul postirii, ni se cere în chip deosebit postul sufletului, pentru că în viața fiecăruia dintre noi trebuie să se arate mai mult „omul cel dinlăuntru”, ființă noastră spirituală, alcătuită după chipul și asemănarea lui Dumnezeu (cf. Efeseni 3, 16).
Prin post și postire, orice creștin devine mare, cu interior bogat, cu o inimă plină și caldă și este un om de omenie, un om echilibrat, cumpătat, săritor în ajutorul altuia și cinstit în toate ale sale. Iar reversul, fără o postire, omul caută preocupări mărunte, meschine, grija pântecului, lipsa de control în vorbe și fapte, în suflet mic, un suflet gol.
Acest înțeles al postului este și înțelesul Evangheliei de astăzi, unde Mântuitorul ne îndeamnă să iertăm celor ce ne greșesc și ne învață ca postul să nu fie de fațadă, cu fețe întunecate și cu laudă că postim, ci de luminare și disciplinare a ținutei noastre interioare.
Astfel, în sensul său cel mai autentic postul crează atmosfera spirituală în care sufletul nostru se poate ridica spre zările veșniciei.
Se cuvine, așadar, să medităm mai mult la această sfântă și să ne lumineze și să ne ajute Dumnezeu ca să înțelegem că trebuie să fim cu toții mai ascultători de rânduielile bisericești, să discernem binele de rău și răul de bine, și că sufletul nostru fără post este ca o fântână fără apă!
Pr. Adrian DOBREANU
Citește și
Pr. Adrian Dobreanu: Scurtă meditație la Dreapta Judecată a lui Dumnezeu
