Restricții de circulație la „Pasaj Clubul Văcarilor (Baia Mare – Recea)” - 16 minute în urmă
Doi elevi ai Școlii Profesionale Dumbrăvița au obținut locul 3 la etapa județeană a Concursului Național de Securitate și Sănătate în Muncă „Știu și aplic” - 20 minute în urmă
Pr. Constantin Necula va susține o conferință la Catedrala Episcopală din Baia Mare în această seară - 44 minute în urmă
Știința Explorări începe cursa pentru evitarea retrogradării - 46 minute în urmă
37 de amenzi date de polițiștii sigheteni în două ore - 2 ore în urmă
Diana Șoșoacă s-a prezentat la Parchetul General, după ce autoritățile au dispus efectuarea unei expertize psihiatrice - 2 ore în urmă
Sportivii ACS Athletic Târgu Lăpuș, premiați la primărie pentru rezultatele impresionante obținute la campionatele naționale - 2 ore în urmă
Elevi de la Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” Baia Mare, premiați la concursul ElectroSoftIng - 2 ore în urmă
Elevi ai Colegiului Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare, în vizită la Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca - 2 ore în urmă
Se caută cele mai frumoase sate pentru competiția internațională Best Tourism Villages - 3 ore în urmă
DJ186D, blocat temporar la Slătioara pentru lucrări urgente
Pe fondul degradărilor accentuate constatate în ultimele zile, DJ186D va fi închis temporar circulației astăzi, 13 februarie, în intervalul orar 10:00 – 14:00, în zona localității Slătioara. Măsura a fost luată în regim de urgență, după ce specialiștii au identificat probleme structurale serioase la un podeț situat pe acest tronson de drum.

În urma verificărilor tehnice efectuate în teren, s-a constatat o tasare puternică a carosabilului în dreptul podețului, precum și subspălări importante ale terenului din jurul fundației. Aceste degradări au fost provocate, cel mai probabil, de infiltrații și de scurgerile de apă din perioadele recente, care au afectat structura de rezistență. Experții au avertizat că există un risc real de cedare, ceea ce ar putea pune în pericol siguranța participanților la trafic.

În acest context, autoritățile județene au decis intervenția imediată. Lucrările vor presupune demontarea completă a podețului existent și înlocuirea lui cu o structură nouă, dimensionată corespunzător pentru a face față condițiilor hidrologice și solicitărilor de trafic din zonă. Intervenția include și refacerea terasamentului, consolidarea fundației și reabilitarea carosabilului pe sectorul afectat.
Deși perioada de restricție este limitată la patru ore, autoritățile avertizează că închiderea totală a circulației este necesară pentru desfășurarea lucrărilor în condiții de siguranță. Echipajele vor lucra în regim susținut, astfel încât traficul să poată fi reluat cât mai rapid posibil.
Rută alternativă recomandată
Pentru evitarea zonei afectate, șoferii sunt îndrumați să utilizeze următorul traseu ocolitor:
DJ186 – DJ186D – DJ186E, pe direcția
Strâmtura – Rozavlea – Șieu – Poienile Izei – Glod – Slătioara.
Această rută permite menținerea legăturii între localitățile din zonă, însă conducătorii auto sunt sfătuiți să își planifice deplasările din timp și să respecte semnalizarea temporară instituită pe durata lucrărilor.
Vasile Petrovan















