Mese de ping-pong, montate în zonele de joacă de pe malul Săsarului în Baia Mare. Vor urma și altele - 1 oră în urmă
Gravimetrul – proză de Marian Ilea (XXVI) - 2 ore în urmă
Maramureșul, prezent la Catedrala „Sfânta Maria” din Cleveland, SUA. „Comorile Izei”, alături de românii din diaspora - 3 ore în urmă
Oaspeți din Bruxelles și Slovacia, la „Dorul pâinii de Acasă”. Tradițiile Maramureșului, descoperite la Muzeul Satului din Baia Mare - 3 ore în urmă
O nouă carte despre istoria mineritului din Baia Sprie. Gheorghe Muntean continuă povestea unei lumi care a definit orașul - 4 ore în urmă
Găvrilă Hotico Herenta, meșterul din Ieud care a salvat bisericile de lemn ale Maramureșului - 5 ore în urmă
15 august 1945, s-a născut rapsodul Dumitru Dobrican - 6 ore în urmă
Prognoza meteo Maramureș, sâmbătă 15 august 2026 - 7 ore în urmă
David Popovici este REGELE EUROPEI și la 200 m liber! Al treilea titlu continental consecutiv - 19 ore în urmă
Pr. Adrian Dobreanu: Să o cinstim cu toții pe Maica Domnului - 19 ore în urmă
Tată și fiică, uniți de aceeași uniformă la IPJ Maramureș
La Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș, o ședință festivă dedicată pensionării unui agent a devenit un moment cu totul special, încărcat de emoție și semnificație. După o carieră în slujba comunității, un polițist care a ieșit la pensie a fost felicitat nu doar de colegi și superiori, ci și de cineva cu totul aparte: propria fiică, aflată la rândul ei în rândurile IPJ Maramureș.
Legătura dintre cei doi depășește relația profesională. Tatăl și fiica au ales aceeași cale, ghidați de aceleași valori, ajungând să fie colegi în cadrul aceleiași instituții. El și-a desfășurat activitatea în structurile operative, iar ea și-a construit parcursul profesional într-un compartiment de specialitate, continuând, în felul ei, misiunea începută în familie.
Pentru tânărul polițist, primele lecții despre responsabilitate, corectitudine și respect față de oameni au venit din propriul cămin. De-a lungul timpului, seriozitatea, empatia și spiritul de echipă i-au definit pe amândoi, iar sprijinul reciproc a fost o constantă. Până nu demult, plecau împreună spre serviciu, împărtășind nu doar drumul, ci și sensul profesiei alese.
Momentul pensionării a fost marcat de emoții puternice, trăite discret, prin gesturi simple și priviri care spuneau mai mult decât cuvintele. A fost o despărțire firească, dar și o continuare simbolică a unei misiuni, ca o predare tăcută de ștafetă între generații.
Conducerea Inspectoratului a apreciat caracterul aparte al acestui moment. Șeful unității a transmis felicitări ambilor polițiști, subliniind cât de rar și valoros este ca pasiunea pentru o profesie să fie transmisă din tată în fiică și transformată într-un exemplu de urmat.
De acum înainte, fiica va merge mai departe pe acest drum, cu responsabilitatea și valorile primite, dezvoltându-se profesional și ducând mai departe spiritul profesiei. Iar dintre toate lucrurile care îi vor lega mereu, uniforma de poliție rămâne un simbol al respectului, al datoriei și al unei legături care nu se stinge odată cu pensionarea.
Vasile Petrovan












