Transferurile din fotbalul românesc, disponibile în timp real, pe o platformă a FRF
FRF anunță lansarea unei secțiuni dedicate transferurilor, actualizată în timp real, pe platforma hailafotbal.ro.
„Fanii pot urmări într-un singur loc toate mutările din fotbalul românesc, atât din competițiile masculine, cât și din cele feminine, la nivel de seniori și juniori. Jucători, cluburi și transferuri confirmate sunt centralizate într-o manieră clară și ușor de urmărit, oferind o imagine de ansamblu actualizată permanent asupra pieței interne de transferuri”, notează site-ul FRF.
Dezvoltarea acestei secțiuni este în curs, urmând ca în perioada următoare să fie implementate opțiuni de filtrare mai detaliate, care să permită o navigare și mai eficientă în funcție de criterii precum competiția, clubul sau categoria de vârstă, menționează sursa citată.
Transferurile se pot vedea aici.
Sursa foto: CS Minaur Baia Mare













