Papa Francisc, născut Jorge Mario Bergoglio la 17 decembrie 1936, în cartierul Flores din Buenos Aires, Argentina, a fost una dintre cele mai marcante figuri ale Bisericii Catolice contemporane. Provenit dintr-o familie de emigranți italieni, el a devenit al 266-lea episcop al Romei și papă al Bisericii Catolice la 13 martie 2013, fiind primul papă originar de pe continentul american, primul papă neeuropean după Grigore al III-lea (731–741) și primul papă iezuit din istorie.
Jorge Mario Bergoglio a fost cel mai mare dintre cei cinci copii ai familiei Bergoglio. Tatăl său, Mario José Bergoglio, originar din Portacomaro, regiunea Piemonte, Italia, a lucrat ca funcționar la calea ferată, iar mama sa, Regina María Sívori, născută în Buenos Aires într-o familie de origine piemonteză-genoveză, s-a ocupat de creșterea copiilor. Educația sa s-a desfășurat inițial în școli publice, urmând Școala Tehnică nr. 27 „Hipólito Yrigoyen”, unde a obținut o diplomă de tehnician în chimie.
Un episod mai puțin cunoscut din biografia sa este cel din adolescență: la vârsta de 21 de ani, în urma unei infecții severe, i-a fost extirpată o parte dintr-un plămân, experiență care i-a marcat definitiv viața și care a contribuit la profilul său de om sobru și rezilient.
La 11 martie 1958, Bergoglio a intrat în Societatea lui Isus (ordinul iezuit), urmând formarea spirituală la seminarul din Villa Devoto, Buenos Aires, și ulterior la Seminarul Iezuit din Santiago de Chile. Studiile sale au cuprins istoria, literatura, filosofia și limbile clasice. În 1963 a obținut licența în filozofie la Colegio Máximo San José din San Miguel, iar în anii următori a predat literatura și psihologia în instituții de învățământ catolic din Argentina.
Un rol important în formarea sa spirituală l-a avut preotul greco-catolic Ștefan Czmil, refugiat din Ucraina, care l-a inițiat în spiritualitatea creștină răsăriteană, deschidere ce avea să se reflecte mai târziu în viziunea ecumenică a pontificatului său.
La 13 decembrie 1969, Jorge Mario Bergoglio a fost hirotonit preot, iar în anii următori a ocupat funcții importante în cadrul ordinului iezuit, inclusiv cea de provincial al iezuiților argentinieni între 1973 și 1979. Această perioadă a coincis cu dictatura militară din Argentina (1976–1983), context în care Bergoglio a încercat să mențină unitatea ordinului, aflat sub presiunea disputelor ideologice legate de teologia eliberării.
În 1992, Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit episcop auxiliar de Buenos Aires, iar la 28 februarie 1998 a devenit arhiepiscop al capitalei argentiniene. Din 1998 i-a fost încredințată și jurisdicția asupra credincioșilor de rit bizantin din Argentina. În această perioadă, Bergoglio s-a remarcat prin apropierea de cei marginalizați și printr-un stil de viață auster, locuind într-un apartament modest și folosind transportul public.
La 21 februarie 2001, Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit cardinal. Chiar și după acest moment, Bergoglio a rămas un apărător constant al defavorizaților social, descurajând cheltuielile inutile și îndemnând credincioșii să-și îndrepte generozitatea către cei săraci. În același an, a impresionat opinia publică internațională prin gestul de a spăla, săruta și binecuvânta pacienți bolnavi de SIDA într-un spital din Buenos Aires.
În septembrie 2012, pe când era arhiepiscop de Buenos Aires, a stârnit dezbateri ample criticându-i pe preoții care refuzau botezul copiilor născuți în afara căsătoriei, pe care i-a numit „ipocriți”, pledând pentru o Biserică a milei și a incluziunii.
La Conclavul din 2005, convocat după moartea Papei Ioan Paul al II-lea, Bergoglio a fost, potrivit unor surse istorice, unul dintre cardinalii cu cele mai multe voturi, clasându-se imediat după Joseph Ratzinger, devenit Papa Benedict al XVI-lea. Retragerea acestuia din februarie 2013 a deschis calea unui nou conclav, care avea să schimbe istoria Bisericii.
La 13 martie 2013, cardinalul Jean-Louis Tauran a rostit celebra formulă Habemus Papam, anunțând alegerea cardinalului Jorge Mario Bergoglio ca episcop al Romei, sub numele de Papa Francisc. Primele sale gesturi au surprins lumea: a ales să locuiască într-o garsonieră modestă din Casa Sfânta Marta, a renunțat la fastul ceremonial, a preferat un scaun simplu în locul jilțului papal tradițional, a păstrat încălțămintea neagră obișnuită și a refuzat limuzinele luxoase, optând pentru mijloace de transport modeste.
În perioada 31 mai – 2 iunie 2019, Papa Francisc a efectuat o călătorie apostolică în România, la București, Iași, Șumuleu-Ciuc și Blaj, sub genericul „Să mergem împreună!”. Vizita, prima după cea a Papei Ioan Paul al II-lea din 1999, a avut o profundă încărcătură simbolică, România fiind numită de Francisc „Grădina Maicii Domnului”.
Papa Francisc s-a stins din viață la 21 aprilie 2025, la Domus Sanctae Marthae, Vatican, lăsând în urmă imaginea unui pontif al simplității, al curajului moral și al apropierii de oameni. Pontificatul său a rămas în istorie ca unul al gesturilor mici cu semnificații mari, al unei Biserici care a încercat să-și regăsească vocația de slujire și umanitate.
Vasile Petrovan
