14 decembrie – un an de la trecerea la cele veșnice a lui Mircea Diaconu - 1 oră în urmă
Prognoză meteo Maramureș – 14 decembrie 2025 - 2 ore în urmă
Înfrângere pentru Știința Explorări în ultimul meci oficial din acest an - 12 ore în urmă
Despre adversara României din barajul pentru CM 2026 – o radiografie în cifre - 13 ore în urmă
„O jucărie pentru o bucurie”, un demers al CS Minaur - 14 ore în urmă
Remiză acasă pentru CSM Sighet cu prima clasată - 14 ore în urmă
Ultima noapte a lui Nichita Stănescu - 14 ore în urmă
Victorie fără dureri de cap pentru CS Minaur cu „lanterna roșie” - 16 ore în urmă
Festivalul „Cum e datina străbună”, la Sighetu Marmației - 16 ore în urmă
Concurs de Kendama pentru tineri, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare - 17 ore în urmă
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan:Cum înveți să setezi limite și de ce acest proces este fundamental pentru echilibrul tău psihologic?
În relațiile de zi cu zi, limitele apar din modul în care fiecare persoană își gestionează resursele: cât poate susține, cât poate oferi și unde începe suprasolicitarea. Ele nu sunt gesturi ferme puse „din când în când”, ci repere care organizează interacțiunea.
Oamenii funcționează diferit, iar fără aceste repere apar rapid confuzii: cine preia responsabilități în exces, cine așteaptă prea mult, cine ajunge să compenseze pentru ceilalți. Limitele nu înseamnă distanță, ci proporție. Ele stabilesc ritmul în care te poți implica fără să devii copleșit și creează condițiile minime pentru ca relația să rămână stabilă: ton adecvat, distribuție corectă a sarcinilor, respect în comunicare și un nivel de implicare care nu consumă mai mult decât poți duce. În lipsa acestor delimitări, chiar și relațiile bune ajung să se tensioneze, pentru că oamenii funcționează pe baza unor presupuneri, nu a unor coordonate clare.
Un prim principiu este diferențierea dintre ceea ce își imaginează ceilalți și ceea ce ești tu dispus să faci. O așteptare nu devine responsabilitate prin simpla insistență. Dacă într-un colectiv cineva presupune că vei prelua o sarcină „pentru că o faci cel mai repede”, acel gest spune ceva despre modelul lor de funcționare, nu despre obligațiile tale. Un refuz formulat calm transmite poziția ta fără să genereze conflict suplimentar.
La fel de important este spațiul decizional personal. Fiecare persoană își reglează viața pe baza propriilor ritmuri…cu priorități, program și capacitate de efort. Când cineva insistă pentru o implicare suplimentară, iar tu știi că ea depășește resursele de moment, decizia de a nu accepta nu este semn de dezinteres, ci de responsabilitate față de propriul echilibru. Autonomia nu este negociabilă, nici măcar în contexte apropiate, cum ar fi familia. Respectul reprezintă criteriul minim de colaborare.
O interacțiune în care apar ridicări de ton, ironii sau comparații depreciative devine rapid disfuncțională. În astfel de situații, limita nu are rolul de a pedepsi, ci de a stabiliza comunicarea. O simplă precizare…că discuția poate continua doar într-un registru adecvat, schimbă dinamica fără să escaladeze tensiunea. Un alt aspect esențial îl reprezintă gestionarea emoțiilor. Fiecare își administrează propriile trăiri, iar transferul responsabilității asupra altcuiva afectează ambii parteneri ai interacțiunii. Dacă cineva transformă orice opinie diferită într-o sursă de supărare pe care tu ar trebui să o „repari”, relația devine dezechilibrată.
Reacțiile celuilalt nu sunt un indicator al validității comportamentului tău. Situațiile de zi cu zi arată cât de repede apare presiunea asupra limitelor: un coleg care presupune că vei rămâne mereu disponibilă și transformă un ajutor ocazional într-o așteptare constantă; un prieten care interpretează un refuz firesc ca semn de îndepărtare; un partener care, după o zi încărcată, descarcă tensiunea asupra persoanei de acasă, ca și cum aceasta ar fi responsabilă pentru reglarea stării lui. În astfel de contexte, limitele nu funcționează ca bariere menite să țină oamenii la distanță, ci ca repere care stabilizează interacțiunea. Ele clarifică ce poți susține fără a te epuiza și ce depășește posibilitățile tale reale. Această delimitare nu are rolul de a crea separare, ci de a menține relațiile într-o zonă în care apropierea rămâne posibilă fără costuri psihologice inutile.
Limitele nu au rolul de a înăspri relația, ci de a organiza modul în care fiecare persoană participă la interacțiune. O relație rămâne stabilă când fiecare își asumă ceea ce îi aparține: deciziile proprii, reacțiile personale și felul în care răspunde situațiilor, fără a transfera acest proces asupra celuilalt. Atunci când delimitările sunt exprimate limpede și sunt respectate, ele nu produc distanță; dimpotrivă, oferă relației o structură previzibilă care permite apropierea fără eforturi disproporționate sau consum emoțional inutil.
Psiholog Psihoterapeut CECILIA ARDUSĂTAN
Colaboratoarea noastră este activă permanent pe rețelele de socializare: Facebook (este pe contul personal: Cabinet individual de psihologie clinică şi psihoterapie Ardusătan Cecilia), Instagram (ardus.cecilia), TikTok (Ardus Cecilia), Youtube (Mind Fitness with Cecilia). Dați like, share, subscribe!
*Notă – rubrica este una săptămânală, așadar vă rugăm să ne semnalați care ar fi temele pe care le-ați dori abordate!
Citește și








