Taina Sfântului Maslu a fost săvârșită la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare - în urmă
Poliția Locală Baia Mare atrage atenția asupra folosirii articolelor pirotehnice - 1 oră în urmă
Magia Crăciunului, adusă pe scenă la Concertul caritabil din Tăuții Măgherăuș - 2 ore în urmă
14 decembrie – un an de la trecerea la cele veșnice a lui Mircea Diaconu - 3 ore în urmă
Prognoză meteo Maramureș – 14 decembrie 2025 - 4 ore în urmă
Înfrângere pentru Știința Explorări în ultimul meci oficial din acest an - 13 ore în urmă
Despre adversara României din barajul pentru CM 2026 – o radiografie în cifre - 14 ore în urmă
„O jucărie pentru o bucurie”, un demers al CS Minaur - 15 ore în urmă
Remiză acasă pentru CSM Sighet cu prima clasată - 15 ore în urmă
Ultima noapte a lui Nichita Stănescu - 16 ore în urmă
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Comportamente toxice pe care multe persoane le confundă cu maturitatea
Mulți oameni cred că MATURITATEA ÎNSEAMNĂ SĂ NU DERANJEZI, SĂ NU CERI, SĂ NU ARĂȚI CĂ AI EMOȚII ȘI SENTIMENTE. Dar ceea ce pare echilibru este, de multe ori, o STRATEGIE DE AUTOAPĂRARE, o adaptare fină a psihicului care a învățat că exprimarea sinceră poate aduce respingere, critică sau distanță.
Când un copil este corectat mai des decât este ascultat, când i se spune „nu mai plânge”, „nu fi sensibil”, „nu complica lucrurile”, el interiorizează ideea că liniștea celorlalți este mai importantă decât autenticitatea sa. Astfel, în viața adultă, creierul reacționează la orice potențial conflict ca la un pericol. Își activează mecanismele de reglare: tace, zâmbește, evită, explică prea mult, își cere scuze excesiv. Această dinamică produce anxietate relațională mascată sub bun-simț, un fel de conformism emoțional care pare calm, dar e construit pe teama de a fi respins.
1. A REPARA PROBLEME PE CARE NU LE-AI CREAT. Aceasta este o reacție tipică a celor crescuți în medii instabile, unde pacea depindea de disponibilitatea lor. Dacă ai învățat că liniștea se menține doar când tu faci totul corect, vei continua să îți asumi greșelile altora. Psihologic vorbind, aceasta nu este empatie, ci hiper-responsabilizare, o strategie de control asupra anxietății generate de comportamentele imprevizibile ale celorlalți. Pe termen lung, produce epuizare și sentimentul fals că doar tu știi „să ții lucrurile în echilibru”.
2. A RÂDE LA COMENTARII CARE TE RĂNESC „CA SĂ NU STRICI ATMOSFERA”. Râsul devine, în acest caz, o formă de evitare. De fiecare dată când minimalizezi un gest jignitor prin glumă, transmiți creierului mesajul că reacția ta nu contează. Sistemul nervos învață să ignore semnalele de disconfort, iar în timp, pierzi capacitatea de a diferenția între critică și lipsă de respect. Acesta este unul dintre motivele pentru care, în relații, unii oameni par „toleranți”, dar interiorul lor funcționează sub o tensiune constantă: o distorsiune între ceea ce simt și ceea ce permit.
3. A-ȚI CERE SCUZE PENTRU FAPTUL CĂ AI NEVOI SAU LIMITE. Când fiecare cerere e precedată de „știu că te deranjez, dar…”, e semnul unei istorii relaționale în care nevoile proprii au fost interpretate ca slăbiciune. A-ți cere scuze pentru ceva firesc…odihnă, spațiu, afecțiune, nu este politețe, ci reflex condiționat. Cei care se scuză constant pentru existența lor emoțională nu caută validare, ci evită riscul de respingere. Aceasta este dinamica clasică a atașamentului anxios: nevoia de a rămâne acceptat chiar și cu prețul autoneglijării.
4. A ACCEPTA RELAȚII CONSTRUITE DIN JUMĂTĂȚI DE EFORT. Tu inițiezi conversațiile, tu planifici, tu repari după fiecare distanțare. Îți spui că „așa e el, mai rezervat”, dar, în realitate, te-ai obișnuit cu dezechilibrul ca normă. Când afecțiunea devine intermitentă, sistemul tău nervos se adaptează la această alternanță și începe să o caute. Efectul este similar cu cel al recompenselor variabile: dopamina se eliberează în momentul imprevizibilității, nu al siguranței. Așa se construiește dependența de intermitență emoțională, relațiile în care intensitatea înlocuiește stabilitatea, iar tensiunea devine dovada unei legături. În timp, ajungi să percepi liniștea ca lipsă de interes, deși ea este, de fapt, semnul sănătății relaționale.
5. A TE SIMȚI VINOVAT CÂND SPUI „NU”. Aceasta este una dintre cele mai frecvente distorsiuni relaționale. Mulți oameni confundă refuzul cu lipsa de empatie, deși, psihologic, refuzul este o formă esențială de autoreglare. A spune „nu” nu respinge persoana, ci oprește dinamica care te consumă. Când fiecare limită vine însoțită de vină, înseamnă că sistemul tău de valori a fost construit pe obediență, nu pe reciprocitate. În terapie, această vinovăție dispare abia când individul învață să facă diferența între „dezamăgire” și „rănire”. A refuza pe cineva nu înseamnă că îl rănești; înseamnă că nu mai permiți o relație dezechilibrată.
6. A IGNORA SEMNALELE DE ALARMĂ „CA SĂ VEZI PARTEA BUNĂ”. Aceasta este expresia unui bias cognitiv numit confirmare selectivă. Mintea filtrează realitatea astfel încât să susțină convingerea de bază: „el vrea binele meu”. Ignorarea constantă a faptelor disonante produce o ruptură între ceea ce se întâmplă și ceea ce vrei să crezi. Astfel, ajungi să devii propriul tău mecanism de negare, apărând o imagine idealizată a celuilalt în loc să evaluezi dinamica reală. În plan emoțional, aceasta se traduce prin confuzie, epuizare și sentimentul că „nu mai știi ce e normal”.
7. A TOLERA LIPSA DE RESPECT PENTRU CĂ „ÎNȚELEGI TRAUMA CELUILALT”. Empatia presupune înțelegerea suferinței celuilalt fără a o lăsa să devină justificare pentru abuz. Trauma explică reacțiile, dar nu le absolvă de responsabilitate. Când începi să scuzi comportamente distructive doar pentru că le cunoști originea, devii parte din perpetuarea lor. Relațiile sănătoase nu cer toleranță nelimitată, ci capacitatea de a menține limite clare în prezența compasiunii. În termeni clinici, aceasta este diferențierea emoțională: abilitatea de a fi empatic fără a te dizolva în povestea celuilalt.
Mulți oameni confundă RESPECTUL cu FRICA DE CONFLICT. Își atenuează reacțiile, își ajustează tonul, își reduc nevoile, sperând că armonia va salva relația. Dar respectul de sine nu se construiește prin tăcere, ci prin congruență între valoare și acțiune. A te respecta nu înseamnă să te izolezi, ci să rămâi constant în valorile tale chiar și când ceilalți dezaprobă. CEL MAI MARE ACT DE BUNĂTATE ESTE SĂ NU CONTINUI RELAȚIILE ÎN CARE PREZENȚA TA ESTE CONSUMATĂ, NU VALORIZATĂ. Pentru că bunătatea nu presupune disponibilitate nelimitată, ci discernământ între a înțelege și a te pierde în înțelegere.
Psiholog Psihoterapeut CECILIA ARDUSĂTAN
Colaboratoarea noastră este activă permanent pe rețelele de socializare: Facebook (este pe contul personal: Cabinet individual de psihologie clinică şi psihoterapie Ardusătan Cecilia), Instagram (ardus.cecilia), TikTok (Ardus Cecilia), Youtube (Mind Fitness with Cecilia). Dați like, share, subscribe!
*Notă – rubrica este una săptămânală, așadar vă rugăm să ne semnalați care ar fi temele pe care le-ați dori abordate!
Citește și











