Există o diferență fundamentală între a gândi pozitiv și a gândi rațional-pozitiv. Prima variantă încearcă să înlocuiască disconfortul cu afirmații optimiste, adesea neancorate în realitate. A doua construiește o minte antrenată să vadă imaginea completă, să evalueze realist situațiile și să aleagă un răspuns care nu amplifică stresul, ci îl reglează.
Creierul uman are o predispoziție clară spre negativitate — o moștenire evolutivă care ne-a ajutat să supraviețuim. Detectăm mai rapid pericolul decât siguranța, iar o simplă greșeală sau critică poate activa aceeași rețea neuronală care reacționează la amenințare fizică. Din această cauză, gândurile negative nu sunt o problemă de voință, ci un mecanism biologic. Dar el poate fi recalibrat. Procesul începe cu observarea gândurilor automate: acele concluzii rapide de tipul „nu pot”, „o să greșesc”, „nu are rost”. În momentul în care sunt aduse în câmpul conștient, ele pot fi testate: „Este adevărat acest gând?”, „Am dovezi pentru el?”, „Există o altă explicație?”.
Acest exercițiu aparent simplu activează cortexul prefrontal — regiunea responsabilă de analiză și decizie — și inhibă reacțiile emoționale disproporționate ale amigdalei. Gândirea rațional-pozitivă nu înseamnă să te convingi că totul e bine, ci să înveți să spui: „Situația e dificilă, dar am resurse să o gestionez.” Sau: „Nu pot controla tot, dar pot controla reacția mea.”
Este un proces cognitiv care, practicat constant, modifică traseele neuronale implicate în reglarea emoțiilor. Studiile de neuropsihologie arată că sunt necesare aproximativ 60–100 de zile de exercițiu conștient pentru ca aceste noi conexiuni să devină stabile.
Un exemplu clinic frecvent: o persoană care are tendința să se critice excesiv după o greșeală ajunge, prin restructurare cognitivă, să transforme gândul „sunt incapabil(ă)” în „am greșit, dar pot învăța ce lipsea data viitoare”. În timp, această reformulare schimbă nu doar percepția de sine, ci și modul în care creierul procesează erorile — reducând activarea zonelor asociate cu rușinea și crescând activitatea celor asociate cu motivația. Prin repetiție, aceste mecanisme devin rute neuronale preferențiale.
Creierul, obișnuit să se teamă sau să se auto-critice, învață treptat să caute echilibru și soluție. Asta nu înseamnă că dispare durerea, ci că mintea capătă o arhitectură mai funcțională: reacționează mai lent, judecă mai nuanțat și nu mai confundă un eșec cu o concluzie despre valoarea personală.
A gândi rațional-pozitiv este, așadar, o formă de educație psihologică. O disciplină mentală care te învață să fii realist fără să fii cinic, să ai speranță fără să te autoiluzionezi și să construiești în fiecare zi câte o punte între emoție și rațiune. Pentru că, în final, mintea nu se schimbă prin intenție, ci prin antrenament. Iar antrenamentul gândirii începe exact acolo unde alegem să nu mai credem orice gând care ne trece prin minte.
Psiholog Psihoterapeut CECILIA ARDUSĂTAN
Colaboratoarea noastră este activă permanent pe rețelele de socializare: Facebook (este pe contul personal: Cabinet individual de psihologie clinică şi psihoterapie Ardusătan Cecilia), Instagram (ardus.cecilia), TikTok (Ardus Cecilia), Youtube (Mind Fitness with Cecilia). Dați like, share, subscribe!
*Notă – rubrica este una săptămânală, așadar vă rugăm să ne semnalați care ar fi temele pe care le-ați dori abordate!
Citește și
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Furia – între protecție și pierderea controlului!
