Propunerea S.O.S. România privind Unirea cu Republica Moldova a trecut tacit de Camera Deputaților - 11 ore în urmă
Exercițiu de simulare a unui incendiu la Penitenciarul Baia Mare - 11 ore în urmă
Concert Adi Istrate în Piața Cetății din Baia Mare - 12 ore în urmă
Premieră pentru Baia Mare: 1.500 de lampioane cu LED vor lumina cerul cu prilejul dialogului cultural româno-chinez - 12 ore în urmă
Ziua Iei a fost celebrată într-o notă festivă la Centrul CASPEV din Baia Mare - 12 ore în urmă
Dublă lansare de carte la Târgu Lăpuș: Vasile Tămâian propune o reflecție asupra istoriei și memoriei colective - 12 ore în urmă
Măsuri împotriva caniculei: Campania Direcției de Asistență Socială Baia Mare pentru protejarea cetățenilor - 13 ore în urmă
Copiii sunt invitați să participe la Școala de Vară de la Catedrala Episcopală din Baia Mare - 13 ore în urmă
Sărbătoare la CS Ge-Baek Baia Mare: președintele Mihai Sura a devenit oficial antrenor - 13 ore în urmă
Sânzienele din Maramureș au dus magia tradițiilor românești până la Nisa - 14 ore în urmă
Ovidiu Mihăilă, selecționer: ”Am jucat împotriva unei echipe imense, dar România nu a cedat nicio clipă”
Naționala de handbal feminin a României a fost învinsă ieri, la Larvik, de Norvegia cu 29-27 (16-11), în primul său meci din grupa A a EHF Euro Cup. Chiar dacă au pierdut, ”tricolorele” au făcut o partidă foarte bună în fața unei echipe redutabile, campioană europeană și olimpică en-titre.
După o înfrângere nu se obișnuiește să se vină cu laude, de acord, ar fi nefiresc. Totuși, de data aceasta s-ar cuveni prețuit jocul ”tricolorelor”, care în cea mai mare parte a meciului s-au ridicat la nivelul adversarelor lor. Să nu uităm cu cine am pierdut, e vorba de Norvegia, o echipă în stare să bată pe oricine, chiar la scor.
”Sunt mândru de aceste fete! Au luptat cu sufletul, au arătat curaj și au crezut până la final. Am jucat împotriva unei echipe imense, dar România nu a cedat nicio clipă, iar asta spune multe despre caracterul acestui grup, despre dorința lor de a se regăsi și de a avea curajul să-și exprime personalitatea în fața oricui”, a declarat selecționerul Ovidiu Mihăilă după meciul cu Norvegia, potrivit FRH.
”Am luptat una pentru alta, iar cel mai important este că nu am cedat, în ciuda scorului. Asta demonstrează că avem o echipă unită, care poate face lucruri frumoase. Mai avem multe lucruri de pus la punct, dar a fost un punct de plecare care ne dă speranțe pentru viitor”, a spus, la rândul ei, conform aceleiași surse, Sorina Grozav, principala marcatoare a României în acest meci, cu șapte reușite.
Jocul ”tricolorelor” cu Norvegia aduce încredere în perspectiva Campionatului Mondial, care se va desfășura în perioada 26 noiembrie – 14 decembrie, în Olanda și Germania. La turneul final, România e în grupă cu Danemarca, Croația și Japonia.
Cât despre următorul meci al României în EHF Euro Cup, acesta e programat în 19 octombrie, cu Polonia, la Craiova. Hai România!
Tiberiu Sabo
Sursa foto: FRH
















