Vacek – proză de Marian Ilea (XII)

În fiecare sâmbătă, pe DirectMM.ro puteți citi proza ”Grăsane făcând baie cu ușile larg deschise”, de Marian Ilea. Volumul cuprinde trei nuvele: Casa din Piața Gorki, Vacek și Gravimetrul. Vă dorim lectură plăcută!

Subsemnatul Papp Gheza sunt de profesiune maistru miner şi lucrez în puţurile de la mina Josza Bela, la transportat lemne, di- namită, personal şi tot ce mai e nevoie ca şef de tură. Locuiesc în cartierul Pianul de Sus, la numărul 87, sunt tată a şapte copii: Gheza, Vasile, Laura, Andras, Ilona, Marika, Adalbert, cu vârste între nouăsprezece şi doi ani. Am o gospodărie cu trei purcei şi două vaci de lapte necesare pentru ami completa alimentaţia familiei. Nu consum multe băuturi alcoolice, nu fumez şi nu fac altceva decât de la muncă la serviciu şi din nou la fel. În fiecare zi. Am fost chemat la sediul poliţiei din Medio Monte, prin deplasarea personală a domnului inspector Mike, care răspunde de ordinea şi liniştea din cartier, pentru a mă întâlni cu domnul inspectorşef Vacek şi a de- clara despre ce discut eu la cercul de lectură şi câte date cunosc despre episcopul Iosif. În cazul acesta, declar următoarele: că am fost acolo la Episcopie, în sala cu arcade şi cu masa aia lungă la care încap şaizeci de persoane, şi că sala era plină de omenire de nu aveai unde arunca un chibrit. Eu nam avut loc la masă că erau toţi ne- gustorii din oraş cu femeile lor. Noi, din Pianul de Sus, aveam locuri în picioare. Nu mam supărat, că ascultam lucruri interesante pen- tru mine, pentru gospodărie şi pentru familie. De dus mam dus că mio spus Andraş, feciorumeu, să mă duc. Că episcopul ia anunţat la orele de religie ca să ne zică nouă, părinţilor, dacă ne interesează, în fiecare vineri seara, de la orele nouăsprezece, să mergem. Întâi am fost curios, apoi mio plăcut şi am prins a mă schimba din turele de la mină ca să rămân liber, în fiecare seară de vinerea.

Despre domnul Iosif, dacă se va face întrebarea în Pianul de Sus, se va afla că numai a ajutat pe oricine ia cerut sprijin şi pe ăia care nu lau rugat, dar a auzit de ei, ia sprijinit numai aşa. Noi neam zis între noi că aduce cu Iosif, logodnicul Fecioarei Maria, dar lui nu iam spuso nici unul, ca să nul necăjim. La cercul de lectură treaba stă cam aşa. După ce se adună lumea, domnul Iosif ne zice câteva vorbe care apoi ne pun pe gânduri pe o samă dintre noi. După aia domnii de pe Ferdinand ori Malinovski prind a cânta, a zice poezele, a spune despre problemele comerţului, despre alte daraveri de la Viena ori Budapesta care pe noi nu ne privesc, dar le ascultăm ca să le ştim şi apoi le zicem pe la mină şi stau cu gurile căscate ăialalţi mineri care nu vin la cercul de lectură al domnului Iosif. Apoi prind a veni. După aia ne spunem şi noi durerile şi ascultăm sfaturile dom nului Iosif, care acolo pe loc unele treburi le rezolvă pentru noi, cerând sprijin la câte unul din oraş.

Acuma îmi vine în minte una spusă către toată lumea de la Epi- scopie de domnul Iosif în care se zicea cam aşa: amicul viclean când îţi ţine calea numai răni la suflet şi trup îţi face, că vorbai mieroasă ascunde limba cu venin şi că acela care crede cuvintelor se înşală de tare multe ori. Şi că înşelăciunea şi viclenia nu cruţă pe nimeni şi că cu cât suferă omul mai mult pe dinafară, cu atâta e mai trainic pe dinăuntru. Astea leam ţinut minte că parcă vorbea despre mine, domnul Iosif. Despre familia mea, despre suferinţa noastră şi des- pre felul în care vicleanul de inginer la care nui dau numele îmi lua din leafă în fiecare lună ca să mă puie iară şef de tură. Mam gândit deja la vorbele alea şi leam înţeles. După aia se spuneau alte lucruri bune acolo, nam putut auzi nici o răutate ori o ameninţare. Adică veneau specialiştii, prieteni deai lui Iosif de la Satu Mare ori de la Debrecen, să ne înveţe unele treburi pe care chiar de le ştiam le ascul tam atenţi, că erau spuse frumos. Aşa, odată, unul Aizic nea lămu- rit să scoatem la păşune vitele după unu mai ca să apuce a fi iarba crescută, să nu se smulgă din rădăcină din cauza pământului afânat după îngheţurile iernii. Îmi vine iară în minte că zicea specialistul ăla slăbănog la arătare că altfel pământul se poate bătători cu urma de copită şi că să împărţim păşunea în două, să mutăm animalele la păşunat câte zece zile întrun loc şi alte zece în ălalalt loc. Apoi, domnul inspectorşef Vacek, nea mai zis că fruntea ierbii trebuie păşunată de vacile cu lapte şi de către juninci apoi venind la urmă boii cu sterpele. Că să ne facem adăpători igienice şi împietruite, să navem spini în jur şi oareceva de care nu taremi amintesc a mai zis de muşchii înăbuşitori ai ierbii. Şi de aerul care trebuie să pă- trundă în straturile vegetale. După câte o şedinţă din asta plecam către Pianul de Sus vreo douăzeci de inşi şi ne opream la fiecare colţ de drum ca să râdem şi să zicem vorbe auzite parcă din cărţi. Că noi avem vite, dar naveam păşune. Dar nu lam supărat niciodată pe domnul Iosif şi nici nam zis rău despre prietenii lui. Ăluia, lui Aizic, ia tras Crâncău Aurel o poreclă şi aşa ia rămas numele. Îi spuneam domnul Agronom Puţeanu şi parcă îl vedeam pe slăbănog şi prindeam a râde, pe galeriile de la mină ori când o luam în sus ori în jos cu colivia pe puţ.

Altădată a venit unul, doctorul Vaida, cu o mustaţă groasă şi gri, cu un nas borcănat şi cu o vorbă ce sufla de credeai că se sufocă în fiecare minută. Ăla lea vorbit doamnelor de pe bulevardul Regele Ferdinand despre microbi, care ar fi ca nişte ciuperci, la care noi am crezut că vorbeşte de hribi, apoi, cum el a dato pe drojdia de bere, am prins al asculta mai atenţi. Că drojdia face mustul să ajungă vin, asta era la mintea oricărui ţânc din Pianul de Sus, dar umflatul o luase cu bolile care ajung în trup şi le secătuie şil otrăvesc cu toxi- cele până îl pot omorî. Şi că ăia, microbii, pot fi văzuţi cu nişte ochi- ane măritoare şi studiaţi pentru ai omorî înainte de a apuca să facă rău. Acela, bietul, ne vorbea, în vreme ce microbii ăia îl atacau şi aproape căi luau răsuflarea.

Dacă îmi amintesc să se fi vorbit la cercul de lectură despre schim- barea Consiliului Orăşenesc din Medio Monte? Numi aduc aminte de aşa ceva pentru că nu sa vorbit niciodată una ca asta. Nu am văzut pe nimeni umblând ori încercând să adune semnături pentru aşa ceva. Şi nici nu era vreo posibilitate să se facă deoarece domnul consilier orăşenesc Matiaskovski a participat de fiecare dată la cerc şi apoi a plecat la braţ cu domnul Iosif şi ăialalţi invitaţi care, aşa cum am mai scris, nu mi sau părut de mare scofală.. Ba’, de fiecare dată, domnul Iosif ne spunea că Consiliul lucrează mereu înainte, pentru binele nos- tru şi că suntem datori săl ajutăm şi săi dăm toată încrederea pentru a feri oraşul Medio Monte de şobolanii întunericului.

Îmi amintesc, tot cu ajutorul întrebării domului inspector şef Vacek, că sa vorbit acolo despre păcătoşii de pe locul numit Câmpul Rogozului, unde neam fi aflat noi la cercul de lectură, dar sa zis că orice fiinţă se naşte în păcat şi apoi poate ajunge cu sfinţenie, ceva curat ca lacrimile Fecioarei. Şi tot atunci nea vorbit domnul Iosif despre oasele celor care păcătuind sunt îngropate în zidurile Episcopiei. Şi nea mai zis că ei au plătit pentru greşeli şi că nui un lucru de ruşine că reazămă clădirea. Noi, care am ascultat una ca asta, nam gândit nimic rău în spusele episcopului.

Aş mai zice că despre Consiliul Orăşenesc de demult nea spus multe şi că eu am crezut că ăia, când au zis către advocaţi că să nui belească pe săraci din cale afară şi pe unul mai ales îl făceau atent ca să se poarte omeneşte şi nu ca o vită sălbatică şi nebună cu cli- enţii, tare am fost de acord şi tare aş mai fi dorit săi zic domnului consilier Matiaskovski să pună iară în aplicare decizia mai vechilor, da mam ruşinat. Că miam amintit de ăia a lui Gabor ce stau la a treia casă mai sus de mine, care sau dus prin judecăţi. Ba că Găbo roaie îşi da ginerele la tribunal, ba că ăla urlă că căpătase prea puţină zestre. Ba că Găboroaie îl arunca din ocol, ba că ginerele o lega de pat şi o bătea grav cauzândui vânătăi. Ba că Găboroaie trebuia săi dea despăgubiri ginerelui, ba că ginerele trebuia so despăgubească pe Găboroaie, până au rămas cu toţii în curul gol, din cauză de advocaţi.

Alte treburi despre domnul Iosif şi despre Episcopie nu cunosc, dar pot zice că atuncea când Florea Basil ia furat slănina pusă la fum lui Avram Gheorghe, domnul Iosif ia împăcat fără bătaie şi vorbă multă, slănina ajungând undei era locul şi nimeni na făcut scandal. Altele multe din astea a făcut şi mai face domnul Iosif şi noi, ăia din Pianul de Sus, avem mare noroc că o faţă bisericească înaltă are grijă de noi. Şi pentru Medio Monte e mare noroc că domnul Iosif lucrează aici.

Numai deun caz mai spun şi am gătat, adică despre necazul care lo lovit ca un trăznet pe domnul croitor Ferenc Rakoşi de pe strada Malinovski, pe carel cunoaşte şi poliţia din oraş. Eu cu răposata Cirila am fost un leat şi am umblat la şcoala din Pianul de Sus, de când era copilă. Cu Petcii îs aproape vecin şi am ştiut că mare nenoroc a avut biata Cirila după ce so legat de croitor. Da nai a te amesteca în lăturile nimănui că trebuie să ţi le păzeşti pale tale. La cercul de lectură, în vinerea de după înmormântare, domnul Iosif a făcut o strigare către toată suflarea din sală să pună mâna şi priceperea pentru ca să se ridice la loc atelierul de croitorie şi casa neamului lui Rakoşi. Şi în două săptămâni am lucrat: dulgherii, fierarii, zidarii şi zugravii, cu materialele domnului director al minelor Popanager Keizer şi am dato la cheie mai lucioasă şi mai curată decât o fost înainte de a să fi pus focul. Şi croitorul nu neo zis nici barem un mulţam. Da am lucrat că aşa o zis episcopul şi aşa am crezut noi că trebuie. Nu neo părut rău. Iară despre neamul Petcilor, adică fratele Cirilei, nevastăsa şi bătrânul Petcu iam su flat în ureche domnului Iosif că se petrec pacolo treburi tare ciudate şi o promis că la prima ocazie va trece pe vedere.

Eu atâta cunosc şi declar. Despre altele nam habar şi, cum nu mă privesc, nam a mă băga. Mulţumesc poliţiei şi domnului inspec- torşef Vacek că am fost ascultat fără a mi se zice ce trebuie să spun şi am spus numai ce am crezut eu şi exact cum sau petrecut faptele în realitate.

Papp Gheza – maistru miner şef de tură la mina Josza Bela de lângă Medio Monte

(Va urma…)