Câteva rânduri scrise de mână și o scurtă poveste despre recunoștință - 3 ore în urmă
„Orășelul Copiilor” revine la Baia Mare de Ziua Internațională a Copilului - 5 ore în urmă
Nadia a primit cea mai înaltă distincție acordată de statul român unei personalități sportive - 5 ore în urmă
Colegiul Național „Mihai Eminescu” Baia Mare dă startul înscrierilor în tabăra de vară dedicată elevilor de clasa a VII-a - 6 ore în urmă
Cuvânt pastoral al Preasfințitului Părinte Episcop Iustin la Duminica Rusaliilor 2026 - 6 ore în urmă
Emoție și sărbătoare în Baia Mare: Absolvenții promoției 2026 de la Facultatea de Litere au încheiat anii studenției - 6 ore în urmă
Doliu la Spitalul Județean. S-a stins din viață medicul Doina Todea - 7 ore în urmă
Palatul Copiilor Baia Mare- structura Seini a cucerit podiumul Festivalului Internațional de Muzică Ușoară „Insieme Music Festival” - 8 ore în urmă
„Tricolorii”, la un pas de optimile Campionatului European de minifotbal - 8 ore în urmă
Maramureșean urmărit internațional pentru trafic de influență și dare de mită, adus în țară de polițiști - 9 ore în urmă
Expoziția de pictură „Arta-n șezătoare” reînvie atmosfera vieții autentice la sat
„Arta-n șezătoare” este un proiect realizat în colaborare de către Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș și studenții înscriși la programul de studii Arte Plastice – Pictură de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca – Centrul Universitar Nord Baia Mare.
Într-o lume în care identitatea noastră, ca popor, este influențată din ce în ce mai mult de trenduri și ultima modă, expoziția de pictură „Arta-n șezătoare- pictura ca act de regăsire a obârșiilor” propune o călătorie în timp, la rădăcinile satului tradițional românesc. Expoziția simbolizează o formă de „arheologie afectivă”, care nu numai că transmite imagini profunde ale vieții de la sat, ci transpune privitorii într-o lume pe cale de dispariție.
„Reunind artiști plastici profesioniști, studenți, masteranzi și cadre universitare, proiectul reinterpretează șezătoarea, un spațiu originar al creației comunitare, al apartenenței la o comunitate și al schimbului cultural, într-o cheie vizuală contemporană.
De această dată, pensula înlocuiește fusul, pânza capătă alte valențe, iar culoarea devine expresia unei trăiri colective sedimentate în imagini arhetipale: case din lemn tăcute, șuri în care ecoul „danțurilor la șură’’ de odinioară încă răzbate, interioare copleșite de țesături ritualice, gesturi cotidiene ce poartă o densitate simbolică nealterată.
Dincolo de simpla documentare vizuală, artiștii implicați propun o viziune filtrată prin sensibilitatea contemporană, activând memoria locului printr-un limbaj plastic reflexiv. Este vorba despre o pictură de atmosferă, adesea narativă, în care satul devine pretext pentru o meditație asupra timpului, a tradiției și a rosturilor uitate. Fiecare lucrare capătă valoarea unei mărturii, nu doar despre ceea ce a fost, ci și despre ceea ce încă poate fi salvat prin actul artistic.”, au explicat reprezentanții Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș.
Pe lângă o expoziție nostalgic-folclorică, proiectul „Arta-n șezătoare” este considerat, de asemenea, o punte între trecut și prezent, cuprinzând atât elemente ale vizualului ancestral, cât și ale discursului estetic contemporan, care transpun cultura păstrată din străbuni într-o manieră sinceră și riguroasă din punct de vedere artistic.
Expoziția mai poate fi vizitată până în data de 7 octombrie 2025, în șura Buteasa, la Muzeul Satului din Baia Mare.





Larisa Viragh















