Seara Jocurilor la Groși a adus comunitatea împreună într-o atmosferă de bucurie și prietenie - 5 minute în urmă
1 februarie, s-a născut acad. Nicolae Breban, vocea literaturii române din Maramureș - 30 minute în urmă
Prognoza meteo Maramureș, duminică 1 februarie 2026 - 1 oră în urmă
Elevii șomcuteni strălucesc la Concursul Internațional „Ocrotiți de Eminescu” – Premii și Mențiuni pentru creație și recitare - 13 ore în urmă
Marius Vasile Iusco, artistul și profesorul care contribuie la păstrarea și transmiterea valorilor culturale ale Maramureșului - 14 ore în urmă
Giorgia Meloni a fost pictată ca înger într-o biserică din Roma - 15 ore în urmă
Domul de lemn de la Săpânța - 15 ore în urmă
A fost semnat contractul de proiectare și execuție pentru realizarea Centrului multifuncțional cultural-sportiv „Lacul Bodi – Ferneziu” - 17 ore în urmă
O pană masivă de curent electric a afectat Republica Moldova și părți din Ucraina - 19 ore în urmă
Programul ierarhilor în perioada 1-2 februarie - 19 ore în urmă
Școala Etnologică de Vară de la Prislop a adus împreună oameni și tradiții
Zilele trecute, la Prislop (comuna Boiu Mare) s-a desfășurat cea de-a II-a ediție a Școlii etnologice de vară. Participanții au descoperit patrimoniul cultural maramureșean prin ateliere și întâlniri cu specialiști în domeniu.
La manifestare au fost prezenți și reprezentanți ai Muzeului Satului Baia Mare, care au împărtășit pe rețelele de socializare experiențele trăite:
„Pe parcursul câtorva zile, participanții au avut oportunitatea de a descoperi tradiții, obiceiuri, locuri și oameni ai satului Prislop, au participat la ateliere tematice, s-au bucurat de poveștile locului, de cântecele străvechi și de peisajele pitorești, dar, mai ales, au înțeles cât de important este să menținem legătura profundă care s-a împletit armonios între trecut și prezent, dând speranță viitorului.
Relocarea unei case vechi, atelierele de făcut plăcinte, pâine de casă sau chiar vestita horincă, poveștile din jurul focului, cu femeile din sat, porțile vechi de șură, peisajele, legendele locului și reîntâlnirea cu prieteni dragi, ne-au făcut să simțim atmosfera autentică a satului și să aprofundăm cunoștințele legate de patrimoniul cultural al Țării Chioarului.
La Prislop, fiecare simbol, fiecare poveste și fiecare lucru înfăptuit respectă și astăzi rânduiala satului, punând la loc de cinste zestrea moștenită, credința, valorile și dragostea de neam.
Aceste semne ale continuității și ale unei identități asumate au făcut ca experiența noastră să fie una plină de sens, de recunoștință și de prețuire pentru toți cei care, în ciuda trecerii timpului, contribuie semnificativ la păstrarea și transmiterea către tânăra generație a moștenirii noastre culturale.
Proiectul „Școala Etnologică de Vară”, organizat de Asociația „Sfânta Împărăteasă Irina” – Prislop, Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, Domeniul Studii Culturale și Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, în colaborare cu Biblioteca Județeană ,,Petre Dulfu” Baia Mare, Parohia Ortodoxă Sf. Ap. Petru și Pavel Prislop, Primăria Boiu Mare, Direcția Județeană pentru Cultură Maramureș, Grădinița cu Program Prelungit Târgu Lăpuș, Grădinița cu Program Normal Boiu Mare şi Asociația Zestrea Maramureşului, în perioada 15-21 septembrie 2025, are scopul este de a contribui, prin organizarea de cursuri, seminare, workshop-uri și sesiuni de cercetare de teren la formarea unei generații mai conștiente de valoarea moștenirii noastre culturale și, de asemenea, să ajute comunitatea locală să conserve și să promoveze elementele patrimoniului cultural specifice Țării Chioarului, la nivel județean și național. Acesta a reunit iubitori ai culturii tradiționale și specialiști în domeniu, fiind, totodată, o invitație de a ne bucura de ceea ce este cu adevărat valoros și autentic.
Mulțumim doamnei preotese, Mihaela Hatos, pentru organizarea deosebită și pentru invitație, locuitorilor satului Prislop pentru ospitalitate și pentru informațiile prețioase oferite, dar și colegilor noștri pentru implicare și colaborare!”.
Foto – Delia Suiogan, Florin Pop, Oana Teremtuș, Gabriela Filip











