Nimic nu dezvăluie mai bine arhitectura unei relații decât felul în care cei doi parteneri traversează conflictele. Există certuri care, dincolo de intensitatea lor, lasă în urmă senzația unei apropieri reînnoite, ca și cum tensiunea ar fi fost doar preludiul unei reconstrucții. Și există certuri care nu fac decât să confirme o distanță deja instalată, transformând fiecare replică într-un pas suplimentar către separare.
Psihologia contemporană a descris aceste diferențe cu o precizie care, uneori, poate părea implacabilă. John Gottman a arătat că disprețul, privirea ironică, tonul superior, gestul mic al invalidării, este cel mai sigur predictor al sfârșitului unei relații.
Esther Perel, pe de altă parte, observă că multe cupluri confundă conflictul cu vitalitatea, ca și cum intensitatea ar fi un substitut pentru intimitate. Dar nu orice zbucium este semn de viață, după cum nici liniștea nu este întotdeauna semn de echilibru. Se poate vedea această tensiune în replicile simple ale vieții cotidiene.
— „Nu te mai interesează nimic din ce spun”.
— „Ba da, dar mi-e teamă că orice răspuns va fi interpretat greșit”. În spatele acestei conversații stângace se află încă o căutare, chiar dacă neîndemânatică: dorința unuia de a fi ascultat și frica celuilalt de a nu fi suficient. Încă există un teren comun.
În alte situații însă, cuvintele au cu totul altă densitate:
— „Nu are rost să-ți spun ce simt”.
— „Și bine faci, pentru că nu schimbă nimic”. Aici, dialogul nu mai este o punte, ci un zid. Conflictul nu mai este despre iubire, ci despre indiferența care o consumă din interior.
Diferența dintre cele două tipuri de scenarii nu stă în intensitate, ci în intenție. Există conflicte care exprimă: „Încă vreau să fim împreună, de aceea îți cer ceva”. Și există conflicte care spun: „Îți vorbesc doar ca să-ți arăt cât de puțin mai cred în noi”.
În primul caz, energia disputei e dureroasă, dar fertilă; în al doilea, e sterilă și epuizantă. Un cuplu sănătos nu este cel fără certuri, ci cel care reușește să extragă din conflict o formă de înțelegere. Iar aici stă adevărata distincție: dacă, după confruntare, persistă încă dorința de a rămâne aproape, relația are resurse. Dacă după fiecare dispută nu mai rămâne decât un gol, atunci conflictul devine nu expresia iubirii, ci dovada pierderii ei.
În fond, întrebarea esențială nu este „cât de des ne certăm?”, ci „ce se întâmplă după ce ne certăm?”. Din răspunsul la această întrebare se conturează geografia intimă a unui cuplu – acea hartă invizibilă pe care se trasează granițele dintre iubire, frică, respect și abandon.
Psiholog Psihoterapeut CECILIA ARDUSĂTAN
Colaboratoarea noastră este activă permanent pe rețelele de socializare: Facebook (este pe contul personal: Cabinet individual de psihologie clinică şi psihoterapie Ardusătan Cecilia), Instagram (ardus.cecilia), TikTok (Ardus Cecilia), Youtube (Mind Fitness with Cecilia). Dați like, share, subscribe!
*Notă – rubrica este una săptămânală, așadar vă rugăm să ne semnalați care ar fi temele pe care le-ați dori abordate!
Citește și
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Ne e frică mai mult de ce spune lumea decât de ce simțim noi
