Vacek – proză de Marian Ilea (VIII)

În fiecare sâmbătă, pe DirectMM.ro puteți citi proza ”Grăsane făcând baie cu ușile larg deschise”, de Marian Ilea. Volumul cuprinde trei nuvele: Casa din Piața Gorki, Vacek și Gravimetrul. Vă dorim lectură plăcută!

Ferenc Rakoşi era sătul de venetici. Croitorul se născuse în Medio Monte. Străbunicu‑său avusese atelierul de croitorie pe strada Mali- novski. Bunicul său aşijderea. Taică‑său apucase doar gradul de calfă. Venise unul dintre războaie. Plecase la luptă. Îşi dăduse ultima suflare undeva pe malul Rinului. Prea îşi băga neamţul coada prin Europa, concluzionase Ferenc Rakoşi când se trezise stăpân peste atelierul de croitorie. În oraşul în care se aciuase Vacek când Laszlo Rakoşi mu- rea lângă o apă mare şi necunoscută. Pe unde hălăduise Kollowitch când oficialităţile din Medio Monte îl trecuseră pe Laszlo Rakoşi pe placa de marmură din grădiniţa frobeliană? Şi acum ăştia doi vroiau să‑i dea lecţii unuia din Medio Monte. Rakoşi cunoştea toţi negustorii. Şi aceia îl cunoşteau. Se căsătorise cu o femeie din Pianul de Sus. Cirila Petcu. Fată de miner. Bună de condus la altar. O iubea pe Helena Madarasz din Satu‑Mare. Măritată. Specialistă în haioşe din untură de porc. Se întâlneau pe ascuns în Livada, la croitorul Ianoş Anderko. Cirila nici o dragoste n‑a manifestat faţă de Ferenc Rakoşi. Croitorul ar fi acceptat orice formă a sentimentului pe care la rându‑i îl nutrea faţă de femeia lui Madarasz. Ferenc Rakoşi a prins a‑i vorbi Cirilei despre împreunarea trupească, despre ceea ce face un bărbat însurat cu trupul femeii lui. Cirila i‑a răspuns: „Câtă vreme n‑am nici o apro- piere de tine şi n‑am avut vreodată, atâta îţi mai spun, Ferenc, că două femei nu pot fi deodată cu un bărbat”. Ferenc Rakoşi a prins a‑şi înfrica muierea. I‑a zis că o va bate. O va priponi de picioarele patu- lui. Că‑l va ruga s‑o elibereze şi el va rămâne surd la vorbele ei. Cirila i‑a răspuns că‑i pare rău că n‑a fugit de la biserică înainte de sfârşitul cununiei. Ferenc Rakoşi nu s‑a lăsat. A mai încercat. Până când s‑a născut micul Laszlo Rakoşi. Un tinerel grăsuliu, cu cârnăciori rozalii în loc de picioare şi cu o clăiţă de păr gălbui cârlionţat.

Ferenc Rakoşi i‑a spus Cirilei că nimeni din familia lui n‑a ajuns în registrul căsătoriilor stricate de la Episcopie. Pe aceleaşi pagini din caietul cu foi galbene, episcopii de Medio Monte îi treceau pe sinuci- gaşi şi mai la vale se consemnau datele despre gemenii născuţi în oraş.

„Acestea toate le‑am spus ca să nu se lase nimeni sedus de min- ciunile şi fanteziile tale, Cirila, şi a Petcilor tăi care‑s din aceeaşi fă- rină şi frământătură cu tine”, îi spusese Ferenc Rakoşi nevestei lui, care se pregătea să‑şi întocmească actele de despărţenie către Tribu- nalul Matrimonial din Medio Monte.

Să fie judecat de veneticul de Kollowitch, să‑i semneze insul ăla actele de despărţenie, să‑l atribuie, veneticul, pe Laszlo Rakoşi mamei sale. Ferenc era hotărât să ajungă până la Viena, cu problemele lui. Lunar pleca la Budapesta. Avea comenzi înseriate. Preda marfa. Lua desenele. Alegea materialele. Călătorea cu motocicleta. Nyregyhaza, Debrecen, Miskolc, Budapesta. Marfa sosea cu trenul. Descărca fie- care costum. În gara Nyugati. Ferenc Rakoşi cunoştea peroanele. Hamalii. Prostituatele. Nu‑şi făcea de cap. Muncea pentru familie.

Care dreptate era propovăduită de episcopul Kollowitch din altar. Ce vroia ăla cu sutană de la negustorii din Medio Monte. Cum să dea Rakoşi din averea lui celor mai săraci ca el. Ce era bogăţia lui Ferenc? Era munca de sute de ani a celor din familia Rakoşi. Pusese Kollowitch umărul la afacere? Îşi frecase coatele pe masa de croi? Îşi înceţoşase privirea urmărind firele de aţă care se înnădeau şi formau tivul? Ferenc Rakoşi învăţase de la bunicul lui că datoria fiecăruia e să‑şi păzească avutul. Să stea de strajă dreptăţii. Care era dreptatea lui Kollowitch? Rakoşi ştia din pruncie că ăla care trăieşte din minciună, din şiretenie şi înşelăciune e sortit pieirii. Rakoşi mânca haioşe. Ca bărbat din Medio Monte era curat ca flacăra de la lumânare. Croitorul se întreba dacă sub greutatea păcatelor sale s‑ar putea surpa tocmai când i‑ar fi lumea mai dragă.

„Celui care se crede puternic nimeni nu‑i ţine lumânarea la căpă- tâi, nimeni nu‑l plânge şi toţi răsuflă uşuraţi că nu mai e. Născut în păcat – sfârşeşte în păcat, blestemat de toată lumea. Cât a stat la cârmă n‑a făcut decât rău. Acum s‑a dus şi mai mult nu se va întoarce. Drept- atea a sfărâmat porţile şi a învins răul”, zisese Kollowitch la slujba de duminică. Îl privise pe Ferenc Rakoşi drept în ochi. Parcă‑i zâmbise.

Ferenc Rakoşi: „Ce obraz şi ce neruşinare are în cuget degeneratul ăsta, berbecele de la Episcopie, ca să atace un om care şi‑a petrecut viaţa în cinste, care n‑a falsificat documente şi n‑a furat de la bancă? Oare n‑ai observat, măi, Kollowitch, că de când ai ajuns în Medio Monte, în loc de grâu frumos şi porumb bogat, creşte pălămidă şi spini din brazda rău lucrată? Nu este nici un om în Medio Monte care să nu se târguiască atuncea când munceşte şi asudă de dimineaţa până seara. Şi de câte ori munca nu e în zadar! Căci puţini ajung la creanga verde. De când ai prins a ne păstori, pe bulevardul Regele Ferdinand se zice: Bun oraş, dar rea tocmeală. Te‑ai întrebat din care pricină, episcope? Din pricina sosirii tale printre noi”.

Cirila Rakoşi: „Acel bărbat e prea curvariu pentru a mă putea îm- păca cu el, domnule episcop. Despre necredinciosul de Rakoşi mi‑am luat îndrăzneala să vă vorbesc. Cu supunerea care vi se cuvine, vă spun că n‑a avut vreodată bunăvoinţa de a‑mi asigura bunăstarea după cum se spune în Sfânta lege a matrimoniului. Eu n‑am fost fugită de la el, ci alungată de către curva aia cu care trăieşte în contra legii creştineşti”.

(Va urma…)