Un tânăr de 29 de ani acuză dureri persistente de spate, deși investigațiile imagistice nu relevă nicio leziune. Fizioterapia îi aduce un răgaz scurt, dar în perioadele de muncă intensă disconfortul revine, ca și cum corpul ar traduce tensiunea psihică într-un limbaj propriu. O profesoară de 41 de ani observă că erupțiile cutanate i se intensifică exact în timpul semestrelor încărcate, în timp ce în vacanță pielea se liniștește fără tratamente suplimentare. Un student aflat în pragul licenței descoperă că refluxul gastric se agravează în nopțile dinaintea examenelor, iar medicația care îi fusese suficientă altădată devine brusc ineficientă. Situații aparent diferite, dar unite de aceeași logică: stresul nu creează din nimic o boală, dar o face vizibilă acolo unde există deja un teren vulnerabil.
În literatura de specialitate sunt descrise trei mari forme de stres care, de cele mai multe ori, se combină și se potențează reciproc. Există stresul psihologic, născut din pierderi, conflicte și presiuni relaționale sau profesionale; stresul fiziologic, generat de inflamații, dureri cronice sau boli acute; și stresul de mediu, întreținut de poluare, zgomot constant, lipsa somnului de calitate sau expunerea prelungită la lumină artificială. Rareori acționează separat, iar corpul, pus să facă față simultan mai multor solicitări, intră într-un regim de suprasolicitare în care nu mai are timp real de refacere.
Mecanismele biologice sunt bine documentate. Expunerea îndelungată la stres perturbă axa hipotalamus–hipofiză–suprarenală, menținând cortizolul la niveluri ridicate. Pe termen scurt, această activare este adaptativă: crește energia, vigilența și rezistența la durere. Pe termen lung, însă, aceeași reacție devine nocivă: somnul își pierde profunzimea, inflamațiile persistă, iar sistemul imunitar își pierde precizia în diferențierea între agenți patogeni și propriile țesuturi (McEwen, 1998; Slavich, 2020).
Un aspect esențial, pe care practica clinică îl confirmă constant, este variabilitatea individuală. Două persoane expuse la același mediu pot reacționa complet diferit. Doi colegi care lucrează în același ritm intens, în același birou și sub aceleași termene-limită, nu trăiesc experiența în mod identic: unul rămâne aparent stabil, celălalt dezvoltă tulburări digestive sau atacuri de panică. Două surori crescute în aceeași familie răspund în mod opus la presiunea școlară: una face insomnii și migrene, cealaltă pare să funcționeze mai bine sub presiune. Mediul este identic, dar diferența o face combinația dintre predispozițiile genetice, istoricul medical, experiențele timpurii și resursele actuale de sprijin.
Din această perspectivă, întrebarea „este boala mea de la stres?” nu este corect formulată. Mult mai aproape de realitate este întrebarea „cum se întâlnește stresul cu fragilitățile mele și prin ce simptome îmi arată corpul că am ajuns la limită?”. Răspunsul nu va fi niciodată universal, pentru că fiecare organism are propria hartă de sensibilități, iar stresul acționează exact acolo unde există deja fisuri.
De aceea, intervenția eficientă trebuie să fie întotdeauna integrată: tratamente medicale pentru componenta fiziologică, schimbări de stil de viață pentru reducerea presiunilor externe și psihoterapie pentru reglarea răspunsurilor emoționale. Simplul verdict „e de la stres” nu oferă nicio soluție și riscă să minimalizeze suferința. În schimb, înțelegerea modului în care stresul se combină cu biologia, emoțiile și mediul fiecăruia oferă o perspectivă realistă și deschide calea către intervenții cu adevărat eficiente.
Imaginea care rămâne este aceea a vaselor de lut puse sub același jet puternic de apă: unul se crapă imediat, altul se deformează încet, iar un al treilea rezistă, dar rămâne cu fisuri ascunse. Apa este aceeași, dar reacția diferă în funcție de structura fiecărui vas. La fel și în cazul oamenilor – condițiile externe pot fi comune, dar răspunsul depinde de terenul interior, de fragilitățile moștenite și de resursele cultivate în timp.
Psiholog Psihoterapeut CECILIA ARDUSĂTAN
Colaboratoarea noastră este activă permanent pe rețelele de socializare: Facebook (este pe contul personal: Cabinet individual de psihologie clinică şi psihoterapie Ardusătan Cecilia), Instagram (ardus.cecilia), TikTok (Ardus Cecilia), Youtube (Mind Fitness with Cecilia). Dați like, share, subscribe!
*Notă – rubrica este una săptămânală, așadar vă rugăm să ne semnalați care ar fi temele pe care le-ați dori abordate!
Citește și
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Rușinea socială, când teama de a fi privit devine povară
