Medalii și rezultate bune pentru Academia de Judo Baia Mare la Turneul Internațional „Cupa de Aur” desfășurat în Bihor - 14 minute în urmă
Pe fondul caniculei au fost amenajate două puncte de hidratare la Vișeu de Sus - 15 minute în urmă
A început Evaluarea Națională: 3214 elevi au susținut proba la Limba română în Maramureș - 21 minute în urmă
Parohia Ortodoxă Dumbrăvița organizează, pe perioada verii, mai multe activități dedicate copiilor și tinerilor - 33 minute în urmă
Proiect cultural dedicat tinerilor, finalizat cu succes la Târgu Lăpuș - 1 oră în urmă
Casa Memorială „Stan Ioan Pătraș” din Săpânța intră în reabilitare - 1 oră în urmă
La Călinești va avea loc ediția a XI-a a Sărbătorii Rădăcinilor Străbune - 1 oră în urmă
Tabăra de vară ArtReCreativ: creativitate, imaginație și descoperire la Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» - 2 ore în urmă
Conferință despre inteligența emoțională și concurs de costume populare la Vișeu de Sus - 2 ore în urmă
Copiii sunt așteptați la atelierele de vacanță de la Muzeul Satului Baia Mare - 2 ore în urmă
Ziua Națională a Republicii Moldova – simbol al unității și identității naționale
În fiecare an, la 27 august, Republica Moldova sărbătorește Ziua Națională – Ziua Independenței, moment istoric ce marchează proclamarea suveranității și desprinderea de structurile fostei Uniuni Sovietice, în anul 1991. Această zi nu reprezintă doar un eveniment calendaristic, ci este o expresie a identității naționale, a demnității și a voinței poporului moldovean de a-și decide singur destinul.
În această zi cu profundă semnificație istorică, Consulatul Onorific al Republicii Moldova la Baia Mare adresează cele mai sincere urări de bine tuturor cetățenilor Republicii Moldova, oriunde s-ar afla, cu prilejul sărbătoririi Zilei Naționale.
Marcăm astăzi 34 de ani de la proclamarea independenței – un moment de răscruce în istoria recentă, care a consfințit voința poporului de a trăi într-un stat liber, suveran și democratic. Este o zi de mândrie națională, dar și de reflecție asupra drumului parcurs și a celui pe care poporul moldovean se angajeaza să-l urmeze în continuare.
În prezent, Republica Moldova traversează o etapă istorică definitorie, consolidându-și ferm parcursul european și angajamentul față de valorile Uniunii Europene: libertatea, statul de drept, democrația și prosperitatea comună. Integrarea europeană nu mai este doar o aspirație, ci o direcție strategică susținută de voința cetățenilor și confirmată de progresele semnificative obținute în ultimii ani.
În acest context, alegerile generale locale din 28 septembrie capătă o importanță aparte. Ele reprezintă un nou test de maturitate democratică, dar și o oportunitate de a consolida guvernarea locală în spirit european, de a continua reformele și de a construi, pas cu pas, o societate în care fiecare cetățean se simte respectat și protejat.
Consulatul Onorific al Republicii Moldova la Baia Mare își reafirmă angajamentul de a sprijini comunitatea moldovenilor din regiune, de a promova cooperarea bilaterală româno-moldovenească și de a contribui activ la apropierea ireversibilă a Republicii Moldova de marea familie europeană.
Să întâmpinăm această Zi Națională cu mândrie, dar și cu responsabilitate față de viitor.
La mulți ani, Republica Moldova!
La mulți ani tuturor celor care poartă în suflet Moldova și luptă pentru un viitor european!
Consulatul Onorific al Republicii Moldova la Baia Mare
Florentin Nicolae Tuș – Consul Onorific
















