Concerte deosebite ale Corului „Crizanteme” susținute la Ocna Șugatag și Bârsana
Corul „Crizanteme” al Centrului de zi Caspev Baia Mare a susținut marți, 26 august, în fața turiștilor aflați în stațiunea balneoclimaterică Ocna Șugatag, un spectacol de muzică populară tradițională. Peste 100 de persoane s-au bucurat de concertul intitulat “Dor de Maramureș”, unde au ascultat cele mai frumoase cântece din străbuni. Momentul a fost primit cu mult entuziasm și aplauze.
În aceeași zi, Corul Crizanteme a susținut și un impresionant concert de pricesne la Mănăstirea Bârsana. Spectacolul a fost organizat în parteneriat cu Asociația Caspev și cu sprijinul Consiliului Județean Maramureș.










