Un nou episod de teroare a lovit Fâșia Gaza. Spitalul Nasser din Khan Younis, unul dintre ultimele centre medicale încă funcționale în sudul enclavei, a fost bombardat astăzi. Rezultatul – cel puțin 20 morți, conform autorităților sanitare palestiniene. Printre victime, patru jurnaliști care își făceau datoria de a documenta atrocitățile.
Hussam al-Masri, cameraman colaborator Reuters, Mariam Dagga, jurnalistă freelancer de 33 de ani care transmitea pentru Associated Press, și Mohammed Salam, membru al echipei Al Jazeera, au fost uciși în atac. Toți trei erau ochii și vocea lumii libere într-un loc unde adevărul este sufocat de bombe și blocade.
Dagga, una dintre puținele femei-jurnalist rămase în Gaza, relata până în ultima clipă despre copii care mureau de foame în secțiile improvizate ale spitalului. În loc să-și termine reportajul, a devenit ea însăși subiectul unei tragedii fără sens.
Nici armata israeliană, nici Biroul Primului Ministru de la Ierusalim nu au oferit explicații. Tăcerea oficială devine insultă pentru familiile victimelor și combustibil pentru criticile tot mai dure ale organizațiilor internaționale. Convențiile de la Geneva interzic atacarea spitalelor. Dar ce valoare mai au tratatele internaționale când spitalele ard, pacienții zac sub dărâmături, iar jurnaliștii sunt uciși cu tot cu camerele lor de filmat?
Datele Comitetului pentru Protecția Jurnaliștilor (CPJ) sunt șocante: în cele 22 de luni de conflict, 192 de jurnaliști au fost uciși în Gaza. Prin comparație, în Ucraina – un alt teatru de război global mediatizat – au murit 18. Diferența este revoltătoare și arată cum Gaza a devenit nu doar un cimitir al copiilor și civililor, ci și al libertății presei.
Este un semnal brutal că protecția civililor și a presei a devenit opțională într-un război care sfidează orice normă internațională.
Întrebarea care rămâne, după fiecare atac și fiecare nouă listă de morți, este simplă și tulburătoare: Câte spitale mai trebuie bombardate, câți jurnaliști trebuie uciși și câți copii trebuie să moară ca lumea să nu mai accepte tăcerea ca răspuns?
Vasile Petrovan
