Eleva Mara Șandor a reprezentat cu cinste Maramureșul la faza națională a Olimpiadei „Meșteșuguri artistice tradiționale” de la Sibiu - 5 ore în urmă
Povestea lui Adrian Cirțiu, tenorul din Gârdani care a ajuns să cânte la Viena - 6 ore în urmă
Muzeul Satului Baia Mare a găzduit prima ediție a evenimentului „Zilele Republicii Moldova la Baia Mare” - 10 ore în urmă
Lucrările continuă la Lacul Hoșteze din Tăuții-Măgherăuș. Zona se transformă într-un spațiu modern de recreere - 10 ore în urmă
Liviu Rebreanu și legenda unei înmormântări „fără nimeni”. Ce spun, de fapt, documentele - 10 ore în urmă
„Cupa Castanelor” îi aduce pe copii la pescuit. Concurs organizat la Balta Săcălășeni - 10 ore în urmă
Tabăra „Copilărie, tinerețe și credință” a reunit peste 40 de copii și tineri la Mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie” Dealu Mare - 10 ore în urmă
Muzeul Satului din Baia Mare va găzdui șezătoarea literară „Începuturile lumii” - 10 ore în urmă
Expoziția „Arta băimăreană 130 (1896–2026)” se prelungește până în 18 octombrie la Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» - 11 ore în urmă
Permisul, talonul și autorizația provizorie se scumpesc din 15 septembrie. Noile tarife anunțate de DGPCI - 12 ore în urmă
Părintele Constantin Necula, vizită la Muzeul Satului Baia Mare și Centrul Cultural Pastoral Sighet
Zilele de 19 și 20 august au adus în Maramureș o binecuvântare aparte: părintele profesor Constantin Necula, împreună cu echipa Televiziunii Române, a poposit atât la Muzeul Satului din Baia Mare, cât și la Centrul Cultural Pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Sighetu Marmației.
Două întâlniri de suflet, două spații ale credinței și culturii românești, unite prin aceeași dorință – de a da mai departe lumina tradiției, frumusețea identității și bucuria credinței.
„Ieri, 19 august 2025, am avut deosebita onoare de a-l primi în Satul de pe Dealul Florilor pe părintele profesor Constantin Necula, alături de echipa Televiziunii Române, pentru filmarea a două ediții speciale ale emisiunii „Bucuria Credinței” – un proiect valoros dedicat promovării culturii, spiritualității și identității românești.
În atmosfera de odinioară a satului maramureșean, am avut privilegiul de a fi martorii unui dialog sincer, profund și plin de lumină între părintele Constantin Necula și jurnalistul Andrei-Victor Dochia. Dincolo de camerele de luat vederi, ne-am bucurat cu toții de momente de tihnă și emoție, încărcate de înțelesuri duhovnicești și de respect față de valorile strămoșești.
Această inițiativă a Televiziunii Române, demarată în 2018 sub genericul „Bucuria Credinței”, își continuă misiunea nobilă de a aduce în prim-plan repere ale identității noastre naționale – culturale și spirituale. Includerea Muzeului Satului din Baia Mare în acest demers s-a dovedit a fi cadrul perfect pentru a ilustra frumusețea și identitatea noastră românească, iar pentru noi, mai ales, o recunoaștere valoroasă.
Mulțumim Televiziunii Române, domnului Andrei-Victor Dochia și întregii echipe de filmare pentru această experiență de suflet și, nu în ultimul rând, părintelui profesor Constantin Necula, pentru cuvântul său dătător de lumină și pentru prezența plină de har.
Vă invităm să urmăriți aceste ediții speciale în data de 9 și 16 noiembrie 2025 și să redescoperiți, prin ele, frumusețea credinței, a tradiției și a spiritului românesc autentic”, transmite echipa Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș.
„Astăzi, 20 august 2025, Centrul Cultural Pastoral Sfântul Iosif Mărturisitorul a avut bucuria de a-l primi în vizită pe părintele Constantin Necula, una dintre cele mai îndrăgite și luminoase voci ale Bisericii noastre. În cadrul vizitei, părintele a realizat un reportaj special pentru emisiunea „Bucuria credinței cu părintele Constantin Necula”, avându-l alături pe jurnalistul Andrei Victor Dochia.
Întâlnirea a fost prilej de comuniune, de împărtășire a gândurilor ziditoare și de reafirmare a rolului Centrului Cultural Pastoral ca spațiu de cultură, spiritualitate și întâlnire autentică.
Mulțumim părintelui Constantin Necula și echipei de filmare pentru această bucurie și pentru cuvintele care vor aduce lumină și nădejde în sufletele celor care vor urmări emisiunea”, transmie Laura Hybris din cadrul Centrului Cultural Pastoral.

Citește și














