Veste grea pentru Maramureș: Printmasters își va închide fabrica din Cicârlău. Aproximativ 450 de angajați vor fi afectați - 1 oră în urmă
Uniforma școlară revine în discuție. Ar reduce diferențele dintre copii sau ar adăuga doar o nouă obligație? - 3 ore în urmă
Se face dezinsecție în Tăuții-Măgherăuș; Ce zone sunt vizate - 5 ore în urmă
Revedere emoționantă: După 51 de ani, academicianul Ioan-Aurel Pop s-a întors la Poliția de Frontieră din Sighetu Marmației, locul unde a purtat uniforma de grănicer - 5 ore în urmă
Oaspete de seamă din Scoția în Parohia Poiana Botizii. Nigel Pope a descoperit tradițiile locului - 5 ore în urmă
Ansamblul Folcloric Național „Transilvania”, pe scena celei de-a 55-a ediții a „Târgului Cepelor” - 5 ore în urmă
Două saloane de terapie intensivă intermediară pentru copii au prins contur la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare - 7 ore în urmă
32 de copii, șase zile de șah, aventură și prietenie la Repedea, în cantonamentul Academiei de Șah Maramureș - 7 ore în urmă
Cupa Expert Fight revine cu ediția a treia. Aproape 200 de sportivi sunt așteptați la Recea - 8 ore în urmă
Două medalii de aur pentru băimăreanul Andrei Cupșa la Jocurile Naționale Special Olympics - 8 ore în urmă
Scandal la bord – Fostul deputat Mircea Dolha, dat jos cu poliția dintr-un zbor TAROM București – Baia Mare
Incident neașteptat pe Aeroportul Otopeni, ieri după-amiază, unde fostul deputat PNL și actual om de afaceri Mircea Dolha a fost coborât cu poliția dintr-un zbor TAROM cu destinația Baia Mare. Motivul? Dolha ar fi cerut șoferului autobuzului care transporta pasagerii pe pistă să pornească aerul condiționat, în contextul unor temperaturi sufocante – peste 37°C afară și peste 40°C în autobuz, conform celor relatate.
Pasagerii au fost ținuți în autobuz, lângă aeronavă, fără explicații clare, timp de zeci de minute. Potrivit fostului parlamentar, reacția sa a fost motivată de disconfortul extrem și lipsa de comunicare din partea companiei aeriene. În urma incidentului, echipajul TAROM a solicitat intervenția autorităților, iar Dolha a fost îndepărtat de la bordul aeronavei de polițiști.
„Mi-am exprimat nemulțumirea într-un mod civilizat. Nu am făcut scandal. Nu mi s-a oferit nicio explicație. Din cauza acestui abuz, voi acționa TAROM în instanță și voi cere despăgubiri pentru prejudiciul moral și material creat”, a declarat Dolha pentru presă.
Acesta a anunțat că va ajunge la Baia Mare închiriind un zbor privat de la Țiriac Air, iar costurile le va imputa companiei TAROM în instanță.
Soția fostului deputat a rămas în avion, care a decolat cu o întârziere de aproximativ 40 de minute, în jurul orei 15:30, față de ora programată, 14:50. În același zbor se aflau și mai mulți parlamentari de Maramureș, precum și episcopul Maramureșului și Sătmarului.
Rămâne de văzut cum va reacționa compania TAROM și dacă acest caz va deschide o dezbatere mai largă privind condițiile de transport ale pasagerilor pe aeroporturile din România.
Vasile Petrovan














