Francisc Dican revine ca antrenor principal la CS Minaur
CS Minaur Baia Mare are din nou antrenor principal, după retragerea lui Constantin Schumacher. Este vorba de Francisc Dican, care a mai fost la cârma echipei și anul trecut, însă pentru mai puțin de două luni, întrucât a preferat să plece la Poli Iași ca secund.
”După o scurtă perioadă petrecută alături de echipă în sezonul trecut, Francisc Dican revine cu și mai multă ambiție, determinare și dorință de performanță. Cu o vastă experiență în fotbalul românesc și cu o înțelegere profundă a spiritului echipei noastre, Dican este omul potrivit să conducă Minaur spre un obiectiv clar: promovarea în eșalonul secund al fotbalului românesc!”, se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a CS Minaur.
„Revin cu încredere și cu gândul la promovare. Avem jucători determinați, caractere puternice și o dorință reală de a reuși. Un oraș cu tradiție în fotbal și suporteri minunați. Împreună putem reuși!”, a declarat Francisc Dican, potrivit sursei citate. (T.S.)
Sursa foto: CS Minaur
Citește și
Reunire a lotului CS Minaur cu un loc gol pe banca tehnică: cel al antrenorului principal














