Share
Artistul fotograf băimărean Tudorel Ilie a vernisat expoziția „COMORILE ROMÂNIEI din Patrimoniul Cultural Mondial UNESCO” la Centrul Cultural Aguirre Cuenca

Artistul fotograf băimărean Tudorel Ilie a vernisat expoziția „COMORILE ROMÂNIEI din Patrimoniul Cultural Mondial UNESCO” la Centrul Cultural Aguirre Cuenca

„COMORILE ROMÂNIEI din Patrimoniul Cultural Mondial UNESCO” sunt prezentate – cu ajutorul artistului fotograf băimărean Tudorel Ilie – în orașe importante din Spania.

Până acum, lucrări deosebite au fost expuse în Madrid, Sevilla, Ibiza și Cuenca. Artistul fotograf anunță că turneul expoziției va continua și în alte locații din Spania în decursul acestui an.

„La sfârșitul anului 2024 și începutul anului 2025 am colaborat foarte bine cu Institutul Cultural Român din Madrid – Spania (ICR Madrid), pentru realizarea proiectului cultural expoziția fotografică ”COMORILE ROMÂNIEI – Patrimoniul Mondial UNESCO din România” în Spania, pentru un turneu expozițional la Madrid și în alte orașe importante din Spania. Din partea ICR Madrid și-au adus contribuția doamna director Maria Pop și doamna director adjunct Carmen Ducaru, personalul ICR-Madrid.

Acest proiect cultural are ca scop prezentarea și promovarea celor mai reprezentative obiective ale Patrimoniul Mondial UNESCO din România, pentru publicul spaniol și pentru diaspora românească din Spania, în colaborare și în parteneriat cu ICR Madrid și sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO .

Aceasta expoziție este compusă din 25 panouri printate la dimensi mari (printate împreună cu textele explicative traduse în limba spaniolă), care sunt o selecție a Patrimoniului Mondial UNESCO din România, toate făcând parte din expoziția completă ”COMORILE ROMÂNIEI” a autorului Tudorel Ilie, având peste 70 de fotografii cuprinzând integral lista patrimoniul material imaterial și natural UNESCO din România , inclusiv Lista Indicativă UNESCO .

La Galeria ICR Madrid

Turneul expozițional a debutat în 16 ianuarie 2025 la vernisajul expoziției desfășurat la Galeria ICR Madrid, cu ocazia Zilei Culturii Naționale din România – 2025 , în prezența unui public numeros format din participanți spanioli și din diaspora românească care trăiește la Madrid și în Spania.

La Ambasada României din Madrid

Începând din data de 30 ianuarie 2025 s-a inaugurat varianta în aer liber a expoziției, amenajată la Ambasada României din Madrid. Astfel publicul spaniol și diaspora românească are ocazia de a vedea o selecție valoroasă din expoziția fotografică ”COMORILE ROMÂNIEI – Patrimoniul Mondial UNESCO din România”, expusă permanent pe panouri de foarte mari dimensiuni, pe toată durata anului 2025.

Sevilla – comunitatea autonomă Andaluzia

Vernisajul de la Madrid a fost o reușită, iar turneul expoziției a continuat la Sevilla, un mare oraș spaniol unde sunt importante monumente UNESCO: Catedrala din Sevilla (cea mai mare biserică din Spania, cu mormântul lui Cristofor Columb ), Alcazarul și Arhivele Indiilor. Vernisajul expoziției s-a desfășurat la Universitatea din Sevilla în 11 martie 2025 .

Ibiza – arhipelagul insulelor Baleare, Marea Mediterană

Următoarea expunere a expoziției itinerante a avut loc la Ibiza, un mare oraș spaniol unde sunt importante monumente UNESCO: Dalt Villa (fortificația medievală renascentistă a orașului de sus, Castelul Almudaina, conventul Santo Domingo), sit-urile arheologice feniciene și punice, sit-ul maritim Neptune Grass. Vernisajul expoziției s-a desfășurat la Ajuntament d’Eivissa (Primăria Eivissa din Ibiza) în 16 aprilie 2025. La Ibiza expoziția a fost oferită către publicul spaniol și unui număr foarte mare de turiști din toate continentele în perioada 16 aprilie – 16 mai 2025.

Cuenca – comunitatea autonomă Castilla-La Mancha

Următoarea expunere a expoziției itinerante a avut loc la Cuenca, capitala provinciei Cuenca, din comunitatea autonomă Castilla-La Mancha, un mare oraș spaniol unde sunt importante monumente UNESCO: Orașul Vechi Cuenca (fortificația medievală a orașului de sus, unul dintre cele mai valoroase sit-uri ale patrimoniului mondial UNESCO spaniol) . Vernisajul expoziției s-a desfășurat la Centrul Cultural Aguirre Cuenca, al Primariei Cuenca, în 23 iulie 2025 , cu participarea oficialităților locale. La Cuenca expoziția este oferită către publicul spaniol și unui număr foarte mare de turiști din toate continentele în perioada 21iulie – 23 august 2025 .

Publicul prezent la vernisajele expoziției a fost sensibilizat asupra importanței Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO din România pentru cultura întregii umanități . Românii din diaspora românească din Spania s-au arătat mândri că România are un patrimoniu cultural atât de valoros pe plan mondial. S-a creat o atmosferă caldă de apropiere și prietenie între spanioli și români”, informează Tudorel Ilie – artist fotograf.

Felicitări și mult succes în continuare!

Citește și

Fotograful băimărean Ilie Tudorel, premiat în cadrul Concursului Național ”Fotografia – Document Etnografic”


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu